SFATURILE UNUI DIAVOL BĂTRÂN CĂTRE UNUL MAI TÂNĂR

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este rezultatul livresc al unui asemenea tip de demers intelectual. Deja abordarea temei demonului presupune luciditate şi un dublul risc : pe de o parte cel al alunecării în fantezii subiective, pe de alta cel al unei recepţii reticente din partea publicului. O reuşită improbabilă, deci, căreia i se adaugă strângerea din umeri a toma-necredincioşilor care nu sunt dispuşi să creadă ceea ce se sustrage buricelor degetelor. “În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-i vor saluta pe materialist, ca şi pe magician, cu aceeaşi desfătare.” Lucrurile sunt ceea ce sunt, enunţă simplu C.S. Lewis, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ele, şi nu pe anticipări inginereşti ale impactului de piaţă. Cu condiţia, fireşte, să ştim despre ce vorbim…

Pe scurt, aflăm că diavolul …
1. … te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu.
2. … te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţélor imediate ale simţurilor”.
3. … te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care le numeşte “viaţă adevărată”.
4. … te zăpăceşte de cap.
5. … te face să confunzi “spiritualul” cu “picturalul”.
6. … îţi sădeşte în minte acel soi special de luciditate pe care ţi-l dă Iadul.
7. … te face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică, în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare.
8. … te face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc).
9. … te aduce în starea în care să practici scrutarea de sine timp de un ceas fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.
10. … te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga.
11. … dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane.
12. … te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.
13. … nu-ţi bagă în cap tot felul de lucruri, mai degrabă îţi fereşte mintea de prea multe idei.
14. … îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat.
15. … te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.
16. … doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!
17. … luptă împotriva ta cu arma complicităţii mulţumite cu viaţa.
18. … vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.
19. … te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă.
20. … te încurajează să uiţi de tine şi să te concentrezi pe obiect, atunci când activităţile spirituale sunt negative, şi te încurajează să te întorci spre tine, atunci când activităţile spirituale sunt pozitive.
21. … te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.
22. … acţionează sub acoperire.
23. … vrea să facă din om un magician materialist, care să venereze ceea ce numeşte vag “forţe”, negând existenţa “spiritelor”.
24. … te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.
25. … te foloseşte ca pe o sursă de hrană, prin digerarea sinelui tău îl creşte pe al lui.
26. … încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor.
27. … te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.
28. … îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică
29. … îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.
30. … preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi.
31. … vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil.
32. … încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.
33. … schimbă cu totul sensul cuvintelor (vezi “puritanism”).
34. … dispreţuieşte râsul sănătos, preferându-i zeflemeaua.
35. … se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă.
36. … caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.
37. … te îndepărtează de orice lucru îţi place ţie pentru lucrul în sine, şi indiferent de ceea ce cred alţii, preferând să-ţi inoculeze pasiunea pentru lucrurile “importante”, “potrivite”.
38. … te face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.
39. … va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.
40. … face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii.
41. … induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.
42. … te îndepărtează de prezent şi de eternitate, te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor, acesta din urmă fiind cel mai puţin timp asemenea eternităţii divine.
43. … încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.
44. … vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.
45. … încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.
46. … se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.
47. … te face să creze că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.
48. … te face să crezi că un lucru este acel lucru şi nu altul, şi că un individ este acel individ şi nu altul.
49. … te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.
50. … te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.
51. … te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.
52. … te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.
53. … te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.
54. … dă în fiecare epocă direcţia proastei orientări în ce priveşte “gustul” sexual, prin intermediul micului cerc de artişti populari, croitori, actriţe şi directori de imagine care lansează tipul la modă.
55. … îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.
56. … te face să crezi că există “timpul tău”.
57. … te face să crezi că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.
58. … parodiază.
59. … detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.
60. … promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.
61. … te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.
62. … vrea să înlocuiască creştinismul cu o modă cu nuanţe creştine (de tipul: Creştinismul şi Criza, Creştinismul şi Noua Psihologie, Creştinismul şi Vindecarea prin Credinţă, Creştinismul şi Cercetarea Psihică).
63. … transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.
64. … te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).
65. … încurajează orice formă de falsă spiritualitate.
66. … încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.
67. … te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.
68. … caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.
69. … atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.
70. … te face să consideri în orice experienţă care te poate face mai fericit sau mai bun, că datele materiale sunt “adevărate”, pe când elementele spirituale sunt “subiective”. Invers, te face să crezi în orice experienţă care te poate descuraja sau corupe, elementele spirituale sunt singurele adevărate, iar a le ignora te face susceptibil de evazionism.
71. … te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.

Citim despre sfaturile pe care un diavol bătrân le acordă unuia mai tânăr, intrăm în lumea demonilor calculaţi care se luptă pentru sufletele necredincioşilor (diavolul e un luptător !), şi constatăm, în mijlocul senzaţiei de malaise care ne invadează pagină cu pagină, că parcurgem o lectură despre noi, dintr-un punct de vedere infra-uman. Nu ştim nimic mai mult despre diavol decât ne-au spus Sfinţii Părinţi. Că are certitudinea divinului, fără ştiinţa acestei certitudini, în vreme ce omul se mulţumeşte adesea cu credinţa, ştiinţa divinului fiind a sfinţilor. Că e mai-marele asceţilor, fiind postitor şi veghetor mai presus de călugări şi de pustnici. Că n-are odihnă şi e plin de inventivitate, mai ceva ca un tânăr manager dornic de afirmare într-o companie multinaţională. Ştiam toate acestea înainte de a deschide volumul lui C.S. Lewis. Aflăm însă din cele 31 de epistole ceva despre om, despre cât de lesne putem fi păcăliţi de Marele Dezamăgitor, despre superficialitatea noastră, despre inconsecvenţa noastră, vai !, mult prea terestră. Şi ne întristăm, împreună cu Demonul, că dispariţia sfinţilor a adus după ea o supă călduţă de păcate în care ne înecăm cu toţii de-a valma, democratic şi egalitarist… Sau, cum spune C.S. Lewis : « Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se dau pe o şeptică. »


Text scris de Radu Iliescu - preluat de pe internet

Despre puterea rugăciunii lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă)

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.
Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti –“iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin – căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!…

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: “Dacă vrei – ne sfătuieşte el – să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:“Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.
Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. “Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugăciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: “Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă că dacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.
Bătrânul descris în Pateric, care “căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: “Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: “Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.
Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: “iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…
Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: “neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus.
Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.

text preluat de la prieteniisfmunteathos

PUTEREA RUGACIUNII RECUNOSCUTA STIINTIFIC

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.[1] „O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2] Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii > patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.

Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. „Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.


Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina Trad.
Din engleză în română Cristina M. ©1999-2009 „Pravda Ru”

[1] De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)

[2] Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

TEXT PRELUAT DE PE INTERNET