NEROZIILE UNUI PROVINCIAL: Iubirea în doi

Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

sâmbătă, 29 noiembrie 2008

Iubirea în doi

Dintr-o floare de cireş s-a născut precum o noapte cu sâmburi de licurici şi pene de aur moale. A crescut rotundă ca o privire de copil, s-a iscat din nimic precum furtuna din aer şi a cuprins spaţiul, închizându-l într-o cursă a plăcerii. Ce poate fi mai impresionant acum decât zborul alunelor pe deasupra cuiburilor de fluturi, decât cântecul melcului în clepsidra de nisip, decât …

Nimic şi sigur totul. De fapt ar fi un singur răspuns: Iubirea în doi …

În albastra piramidă a lumii, iubirea mi se pare un cub de lumină, în care stă ascunsă sfera roşie a sufletului. Sufletul, un abur transparent – verzui, închipuie două inimi incandescente, interferându-se în imaginea unui ochi de diamant. În oglinda cubului stă veşnic cugetător sentimentul, ţinându-se de mână cu propria-i imagine, gândind împreună eternul sărut.

Două sentimente, două inimi, două suflete, două mâini, două clipe împreună, singură-pereche.