Mircea Eliade –Arta de a muri
,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,
Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :
,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,
Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :
joi, 25 februarie 2010
Urarile Sfantului Marcu din muntele Fracesc, inaintea trecerii sale la Domnul:
,, Tuturor celor de pe pamint le doresc sa se mintuiasca. Mintuiti-va, pustnicilor, care rataciti prin pesteri si prin munti pentru Dumnezeu! Mintuiti-va, nevoitorilor, cei ce , pentru imparatia lui Dumnezeu care se ia cu anevoie, rabdati toata nevoia! Mintuiti-va, legatii lui Hristos, cei inchisi, cei prigoniti pentru dreptate, care nu aveti mingiiere decit pe Unul Dumnezeu! Mintuiti-va, manastiri, care slujiti lui Dumnezeu ziua si noaptea! Mintuiti-va, Sfintelor Biserici, care sunteti curatirea pacatosilor! Mintuiti-va, preotii Domnului, mijlocitori catre Dumnezeu pentru oameni! Mintuiti-va, fiii imparatiei lui Hristos prin Sfantul Botez! Mintuiti-va, iubitorilor de Hristos, cei ce primiti pe straini ca pe Insusi Iisus Hristos! Mintuiti-va, milostivilor, cei vrednici de mila! Mintuiti-va, cei bogati in Domnul, care va imbogatiti in faptele bune si placute lui Dumnezeu, care sunteti pururea facatori de bine! Mintuiti-va, cei saraci pentru Domnul! Mintuiti-va, binecredinciosilor imparati si domni, care cu dreptate si cu milostivire faceti judecatile! Mintuiti-va, pustnicilor, cei smeriti cugetatori si nevoitorilor iubitori de osteneli! Mintuiti-va, toti cei ce va iubiti unul cu altul intru Hristos! Mintuiti-va, toti cei ce va iubiti unul pe altul intru Hristos! Mintuieste-te, pamintule, si toti cei ce locuiesc intru tine, prin pacea si dragostea lui Hristos! "
( din cartea Arhim. Ilie Cleopa – Povestiri si rugaciuni pentru copii – vol 1 )
ARSENIE BOCA: Îngerul care a văzut îngeri
Sfântul neîncoronat al Ardealului
de Monalise Hihn
„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!” (Arsenie Boca)
Mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop e veşnic plin de flori. Se spune că aici florile nu se ofilesc niciodată. Nu există persoană care să treacă pragul mănăstirii şi să nu poposească preţ de câteva minute la mormântul Părintelui. Şi chilia pe care şi-a săpat-o singur, timp de un an şi ceva, în munte, lângă mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, este loc de pelerinaj pentru credincioşi. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii l-au transformat pe Arsenie Boca în- tr-un sfânt. El este Sfântul neîncoronat al Ardealului.
Viaţa pământească
Se naşte la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, lângă Brad. Primeşte numele de botez Zian. Face şcoala primară în satul natal şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care-l termină în 1929. În acelaşi an se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu. Patru ani mai târziu, mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la Bucureşti, la Academia de Arte Frumoase. În acest timp, urmează cursuri de medicină, mai ales pe cele de anatomie, dar participă şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. În ziua în care a împlinit 25 de ani este hirotonisit diacon celib. În 1939 urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism pe Muntele Athos. La reîntoarcerea în ţară, aduce câteva manuscrise ale Filocaliei fostului său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei lucrări. Tot în acelaşi an intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Un an mai târziu, primeşte numele de Arsenie, iar în 1942 este hirotonisit preot. Din 1943 intră în atenţia Siguranţei, invocându-se presupuse legături cu mişcarea legionară, în 1945 este anchetat la Râmnicu Vâlcea, iar în 1946 la Braşov. În data de 7 mai 1948, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la mănăstirea Sâmbăta de Sus are loc ultimul mare praznic, iar mişcarea religioasă de aici are anvergură naţională. În noiembrie 1948, mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, îl aduce personal la Prislop. Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950, când Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele rămâne în continuare la Prislop ca duhovnic. În 1951, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă. Nu se prezintă nici un ordin. Procedeul e brutal, Părintele este dus la Canal, pentru că i-a ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, dar şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini. Este eliberat un an mai târziu şi se întoarce la Prislop, unde participă la slujbe, pictează şi lucrează în grădina mănăstirii, dar evită contactul cu pelerinii. Perioada de linişte se încheie în 1955, când este anchetat la Timişoara şi ţinut apoi şase luni în detenţie. Din 1959 îşi începe pribegia în Bucureşti, unde este angajat la Biserica „Sfântul Elefterie” ca pictor secund, iar doi ani mai târziu - la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor. A ieşit la pensie în 1968, când începe pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, de lângă Bucureşti. Din 1969, după izgonirea forţată din Mănăstirea Prislop, obştea de maici se reorganizează într-un aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură până în anul 1989. Aici lasă într-o rânduială desăvârşită predici, meditaţii şi desene. Moare în data de 28 noiembrie 1989. Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi, Părintele Arsenie este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie 1989.
Minunile
Tot mai multe persoane vorbesc despre minunile de la mormântul său. Se spune că are putere mare asupra îndrăciţilor. Se pare că, în anii ´90, la mormântul său a fost adusă o tânără, care urla ca din gură de şarpe pe măsură ce părinţii săi o aduceau tot mai aproape de mormântul lui Arsenie Boca de la Prislop: „Nu vreau la Arsenie, mă arde Arsenie!”. Apoi, i-a fost arătată fotografia Părintelui. Fata continua să urle, dar încet-încet s-a liniştit. În 1999, în timpul bombardamentelor din Serbia, la mormântul lui Arsenie Boca, a fost adusă o altă îndrăcită. Martorii povestesc că aceasta a început să urle cu glas bărbătesc: „Am vrut să vă dau bombe şi la români, dar nu mă lasă Arsenie! Da, am vrut să vă dau şi vouă, la români, dar nu mă lasă Arsenie!”. Mai mulţi localnici din Ocna Sibiului au povestit că, în anii ´50, Părinte Arsenie Boca a fost invitat în sat de preotul de acolo ca să predice la priveghiul de seară. Ieşit în faţă la predică nu a rostit decât vorbele: „Iubiţi fii duhovniceşti”, şi apoi a rămas mut. Unii au crezut că a adormit de truda rugăciunilor şi privegherii, alţii au crezut că are o viziune. Într-adevăr, după o lungă pauză, părintele Arsenie Boca a rostit cu glas de clopot: „Iubiţi fii duhovniceşti, mâine vă voi spune tot ce am văzut acum”. A doua zi au venit mulţi săteni curioşi de cele auzite. Miliţienii şi alţii sosiţi în grabă de la Sibiu au încercat să-i oprească pe săteni să intre în biserică, dar sătenii ţineau cu vigoare în mâini sapele cu care veniseră de la muncă. Părintele Arsenie Boca a povestit că a văzut şapte coroane de aur coborând din cer pe capul unor săteni, iar pe coroane scria ceva cu litere de foc. Asta a fost tot. Sătenii au insistat să continuie, dar părintele nu a vrut să spună care erau cei pe care fuseseră aşezate coroanele. Peste puţine luni, şapte gospodari din sat erau arestaţi de Securitate şi trimişi la Canal, de unde nu s-au mai întors. Toată lumea a înţeles că vedenia Părintelui Arsenie cuprindea coroanele de martiri şi oamenii au fost cutremuraţi de clarviziunea lui. Părintele a întrezărit chinurile prin care va trece. Avea darul rugăciunii, îşi vedea şi propriul viitor, suferinţele şi arestarea, dar nu se tulbura prea tare. Ştia că pentru mântuire trebuie să le înduri pe toate, sfătuindu-i pe credincioşi să rabde, să accepte senini vrerea lui Dumnezeu. Ceea ce sfătuia pe alţii făcea şi el. Arestat fiind în beciul Securităţii, gardianul l-a găsit afară, în faţa celulei, iar lacătul de la grilaj era desfăcut. „Nu te teme. Nu plec nicăieri. Nu vreau să pătimeşti din cauza mea. Ai doi copii şi o femeie bolnavă”. Gardianul a înlemnit. Toate cele spuse de Părintele Arsenie erau adevărate.
Şi-a prezis plecarea
Un sătean din Sâmbăta a povestit că, în vara anului 1989, Părintele Arsenie Boca l-a rugat pe un tâmplar să-i facă o cruce de lemn, pe care să scrie anul naşterii, dar mai ales pe cel al morţii, adică 1989. Părintele părea încă sănătos şi-n putere. Tâmplarul s-a mirat şi l-a întrebat: „Cum, Părinte, nu vreţi să staţi şi-n ´90 cu noi?”. Părintele i-a răspuns: „Nici un ceas din ´90”. A murit în noiembrie1989. „Eu mă duc, dar de acolo, de unde oi fi, am să vă ajut mai mult ca până acum”, a zis. Se zice că Arsenie Boca le-ar fi prevăzut sfârşitul şi soţilor Ceauşescu. La înmormântarea sa, în mulţimea de credincioşi circula zvonul că Părintele Arsenie Boca ar fi fost ucis de Securitate tocmai pentru că ar fi spus că Ceauşeştilor li se apropie sfârşitul. Astăzi, maica stareţă de la Mănăstirea Prislop spune că încă n-a venit timpul pentru ca Arsenie Boca să fie canonizat. De la plecarea din viaţa pământească a Părintelui se împlinesc, la sfârşitul lui 2010, 21 ani.
de Monalise Hihn
„Neamurile au un destin ascuns în Dumnezeu. Când îşi urmează destinul, au apărarea lui Dumnezeu. Când şi-l trădează, să se gătească de pedeapsă!” (Arsenie Boca)
Mormântul Părintelui Arsenie Boca de la Prislop e veşnic plin de flori. Se spune că aici florile nu se ofilesc niciodată. Nu există persoană care să treacă pragul mănăstirii şi să nu poposească preţ de câteva minute la mormântul Părintelui. Şi chilia pe care şi-a săpat-o singur, timp de un an şi ceva, în munte, lângă mănăstirea de la Sâmbăta de Sus, este loc de pelerinaj pentru credincioşi. Chiar dacă nu a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română, ardelenii l-au transformat pe Arsenie Boca în- tr-un sfânt. El este Sfântul neîncoronat al Ardealului.
Viaţa pământească
Se naşte la 29 septembrie 1910, la Vaţa de Sus, lângă Brad. Primeşte numele de botez Zian. Face şcoala primară în satul natal şi apoi intră la Liceul Naţional Ortodox „Avram Iancu” din Brad, pe care-l termină în 1929. În acelaşi an se înscrie la Institutul Teologic din Sibiu. Patru ani mai târziu, mitropolitul Nicolae Bălan îl trimite cu bursă la Bucureşti, la Academia de Arte Frumoase. În acest timp, urmează cursuri de medicină, mai ales pe cele de anatomie, dar participă şi la prelegerile de mistică ale lui Nichifor Crainic. În ziua în care a împlinit 25 de ani este hirotonisit diacon celib. În 1939 urmează o scurtă perioadă de ucenicie în monahism pe Muntele Athos. La reîntoarcerea în ţară, aduce câteva manuscrise ale Filocaliei fostului său profesor de la Sibiu, Părintele Dumitru Stăniloae, cu care colaborează la realizarea în limba română a acestei lucrări. Tot în acelaşi an intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. Un an mai târziu, primeşte numele de Arsenie, iar în 1942 este hirotonisit preot. Din 1943 intră în atenţia Siguranţei, invocându-se presupuse legături cu mişcarea legionară, în 1945 este anchetat la Râmnicu Vâlcea, iar în 1946 la Braşov. În data de 7 mai 1948, de sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, la mănăstirea Sâmbăta de Sus are loc ultimul mare praznic, iar mişcarea religioasă de aici are anvergură naţională. În noiembrie 1948, mitropolitul Ardealului, Nicolae Bălan, îl aduce personal la Prislop. Activitatea Părintelui Arsenie ca stareţ se încheie în 1950, când Prislopul devine mănăstire de maici. Părintele rămâne în continuare la Prislop ca duhovnic. În 1951, în noaptea de 15 spre 16 ianuarie oamenii autorităţii de stat îl „ridică” pe Părintele Arsenie pentru anchetă. Nu se prezintă nici un ordin. Procedeul e brutal, Părintele este dus la Canal, pentru că i-a ajutat creştineşte pe luptătorii anticomunişti din Munţii Făgăraşului, dar şi datorită notorietăţii sale în creştere printre credincioşii creştini. Este eliberat un an mai târziu şi se întoarce la Prislop, unde participă la slujbe, pictează şi lucrează în grădina mănăstirii, dar evită contactul cu pelerinii. Perioada de linişte se încheie în 1955, când este anchetat la Timişoara şi ţinut apoi şase luni în detenţie. Din 1959 îşi începe pribegia în Bucureşti, unde este angajat la Biserica „Sfântul Elefterie” ca pictor secund, iar doi ani mai târziu - la Atelierul de pictură al Patriarhiei de la Schitul Maicilor. A ieşit la pensie în 1968, când începe pictura bisericii parohiale din Drăgănescu, de lângă Bucureşti. Din 1969, după izgonirea forţată din Mănăstirea Prislop, obştea de maici se reorganizează într-un aşezământ mănăstiresc în oraşul Sinaia. În acest aşezământ Părintele Arsenie şi-a avut chilia şi atelierul de pictură până în anul 1989. Aici lasă într-o rânduială desăvârşită predici, meditaţii şi desene. Moare în data de 28 noiembrie 1989. Prohodit de o mulţime impresionantă de credincioşi, Părintele Arsenie este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop, în ziua de 4 decembrie 1989.
Minunile
Tot mai multe persoane vorbesc despre minunile de la mormântul său. Se spune că are putere mare asupra îndrăciţilor. Se pare că, în anii ´90, la mormântul său a fost adusă o tânără, care urla ca din gură de şarpe pe măsură ce părinţii săi o aduceau tot mai aproape de mormântul lui Arsenie Boca de la Prislop: „Nu vreau la Arsenie, mă arde Arsenie!”. Apoi, i-a fost arătată fotografia Părintelui. Fata continua să urle, dar încet-încet s-a liniştit. În 1999, în timpul bombardamentelor din Serbia, la mormântul lui Arsenie Boca, a fost adusă o altă îndrăcită. Martorii povestesc că aceasta a început să urle cu glas bărbătesc: „Am vrut să vă dau bombe şi la români, dar nu mă lasă Arsenie! Da, am vrut să vă dau şi vouă, la români, dar nu mă lasă Arsenie!”. Mai mulţi localnici din Ocna Sibiului au povestit că, în anii ´50, Părinte Arsenie Boca a fost invitat în sat de preotul de acolo ca să predice la priveghiul de seară. Ieşit în faţă la predică nu a rostit decât vorbele: „Iubiţi fii duhovniceşti”, şi apoi a rămas mut. Unii au crezut că a adormit de truda rugăciunilor şi privegherii, alţii au crezut că are o viziune. Într-adevăr, după o lungă pauză, părintele Arsenie Boca a rostit cu glas de clopot: „Iubiţi fii duhovniceşti, mâine vă voi spune tot ce am văzut acum”. A doua zi au venit mulţi săteni curioşi de cele auzite. Miliţienii şi alţii sosiţi în grabă de la Sibiu au încercat să-i oprească pe săteni să intre în biserică, dar sătenii ţineau cu vigoare în mâini sapele cu care veniseră de la muncă. Părintele Arsenie Boca a povestit că a văzut şapte coroane de aur coborând din cer pe capul unor săteni, iar pe coroane scria ceva cu litere de foc. Asta a fost tot. Sătenii au insistat să continuie, dar părintele nu a vrut să spună care erau cei pe care fuseseră aşezate coroanele. Peste puţine luni, şapte gospodari din sat erau arestaţi de Securitate şi trimişi la Canal, de unde nu s-au mai întors. Toată lumea a înţeles că vedenia Părintelui Arsenie cuprindea coroanele de martiri şi oamenii au fost cutremuraţi de clarviziunea lui. Părintele a întrezărit chinurile prin care va trece. Avea darul rugăciunii, îşi vedea şi propriul viitor, suferinţele şi arestarea, dar nu se tulbura prea tare. Ştia că pentru mântuire trebuie să le înduri pe toate, sfătuindu-i pe credincioşi să rabde, să accepte senini vrerea lui Dumnezeu. Ceea ce sfătuia pe alţii făcea şi el. Arestat fiind în beciul Securităţii, gardianul l-a găsit afară, în faţa celulei, iar lacătul de la grilaj era desfăcut. „Nu te teme. Nu plec nicăieri. Nu vreau să pătimeşti din cauza mea. Ai doi copii şi o femeie bolnavă”. Gardianul a înlemnit. Toate cele spuse de Părintele Arsenie erau adevărate.
Şi-a prezis plecarea
Un sătean din Sâmbăta a povestit că, în vara anului 1989, Părintele Arsenie Boca l-a rugat pe un tâmplar să-i facă o cruce de lemn, pe care să scrie anul naşterii, dar mai ales pe cel al morţii, adică 1989. Părintele părea încă sănătos şi-n putere. Tâmplarul s-a mirat şi l-a întrebat: „Cum, Părinte, nu vreţi să staţi şi-n ´90 cu noi?”. Părintele i-a răspuns: „Nici un ceas din ´90”. A murit în noiembrie1989. „Eu mă duc, dar de acolo, de unde oi fi, am să vă ajut mai mult ca până acum”, a zis. Se zice că Arsenie Boca le-ar fi prevăzut sfârşitul şi soţilor Ceauşescu. La înmormântarea sa, în mulţimea de credincioşi circula zvonul că Părintele Arsenie Boca ar fi fost ucis de Securitate tocmai pentru că ar fi spus că Ceauşeştilor li se apropie sfârşitul. Astăzi, maica stareţă de la Mănăstirea Prislop spune că încă n-a venit timpul pentru ca Arsenie Boca să fie canonizat. De la plecarea din viaţa pământească a Părintelui se împlinesc, la sfârşitul lui 2010, 21 ani.
miercuri, 24 februarie 2010
Enigmatica pictură biblică a lui Jeronimus Bosch
Hieronymus, or Jerome, Bosch, b. c.1450, d. August 1516, spent his entire artistic career in the small Dutch town of Hertogenbosch, from which he derived his name. At the time of his death, Bosch was internationally celebrated as an eccentric painter of religious visions who dealt in particular with the torments of hell. During his lifetime Bosch's works were in the inventories of noble families of the Netherlands, Austria, and Spain, and they were imitated in a number of paintings and prints throughout the 16th century, especially in the works of Pieter Bruegel the Elder.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)