Mircea Eliade –Arta de a muri
,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,
Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :
,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,
Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :
vineri, 18 iunie 2010
Adevărul despre noi
Sfântul Ioan din Kronstadt spunea: ,, Rătăcirea cea mai mare, statornică, a inimii noastre, cu care trebuie să ne luptăm fără încetare, întreaga viaţă, este gândul ei tainic că putem trăi fără Dumnezeu şi în afara lui Dumnezeu undeva, vreodată, fie şi numai pentru o clipă. “
Cuvânt pentru cei bolnavi
Sfântul Nicodim Aghioritul ne învaţă precum urmează: ,, Dacă eşti bolnav ori sărac, rabdă. Nimic nu cere Dumnezeu de la tine, afară de răbdare. Răbdând cu inimă bună, te vei afla neîncetat în făptuirea cea bună. Oricând va căuta spre tine Dumnezeu, va vedea că faci binele sau rămâi în bine dacă rabzi cu inimă bună, pe când la cel sănătos faptele bune sunt doar din când în când. Pentru ce, vrând să schimbi această stare de fapt, îţi doreşti să dai mai binele pe mai rău ? “
Reţetă duhovnicească a Sfântului Ierarh Ignatie Briancianinov
Vă trimit o reţetă duhovnicească şi vă sfătuiesc să folosiţi doctoria propusă de câteva ori pe zi, mai ales în clipele de mare suferinţă, atât a sufletului, cât şi a trupului. Nu vor întârzia să se arate puterea şi vindecarea ascunse în doctorie, care la arătare e cât se poate de smerită.
Însingurându-vă, rostiţi fără grabă, în aşa fel încât să vă auziţi glasul, închizându-vă mintea în cuvinte ( aşa sfătuieşte Sfântul Ioan Scărarul), următoarele:
,, Slava Ţie Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc: pomeneşte-mă întru Împărăţia Ta!
Rugăciunea trebuie rostită cât se poate de rar. După ce aţi spus-o o dată, odihniţi-vă puţin. Apoi spuneţi-o din nou şi iarăşi odihniţi-vă. Continuaţi să vă rugaţi cinci sau zece minute, până ce vă veţi simţi sufletul liniştit şi mângâiat. Pricina liniştirii şi mângâierii e limpede: harul şi puterea lui Dumnezeu se cuprind în slavoslovirea lui Dumnezeu, nu în grăirea împodobită şi multă. Iar slavoslovirea şi mulţumirea sunt lucrări predanisite nouă de Însuşi Dumnezeu, nicidecum născocire omenească. Apostolul porunceşte din partea lui Dumnezeu să facem această lucrare ( v. 1 Tes. 5, 18 - mulţumiţi întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi ).”
Însingurându-vă, rostiţi fără grabă, în aşa fel încât să vă auziţi glasul, închizându-vă mintea în cuvinte ( aşa sfătuieşte Sfântul Ioan Scărarul), următoarele:
,, Slava Ţie Dumnezeul meu, pentru necazul pe care l-ai trimis asupra mea; cele vrednice de faptele mele primesc: pomeneşte-mă întru Împărăţia Ta!
Rugăciunea trebuie rostită cât se poate de rar. După ce aţi spus-o o dată, odihniţi-vă puţin. Apoi spuneţi-o din nou şi iarăşi odihniţi-vă. Continuaţi să vă rugaţi cinci sau zece minute, până ce vă veţi simţi sufletul liniştit şi mângâiat. Pricina liniştirii şi mângâierii e limpede: harul şi puterea lui Dumnezeu se cuprind în slavoslovirea lui Dumnezeu, nu în grăirea împodobită şi multă. Iar slavoslovirea şi mulţumirea sunt lucrări predanisite nouă de Însuşi Dumnezeu, nicidecum născocire omenească. Apostolul porunceşte din partea lui Dumnezeu să facem această lucrare ( v. 1 Tes. 5, 18 - mulţumiţi întru toate; căci aceasta este voia lui Dumnezeu întru Hristos Iisus pentru voi ).”
Abonați-vă la:
Postări (Atom)