NEROZIILE UNUI PROVINCIAL: Declaraţie de dragoste

Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

luni, 13 octombrie 2008

Declaraţie de dragoste

Ai crescut din inima mea...

La început nevăzută, ascunsă în sărutul sufletului meu, necunoscută chiar mie.
Mai apoi, spărgând corola de sentimente ce grava bolta sufletului meu, ai răsărit frumoasă ca o nestemată verde, o floare cu frunze foşnitoare ce-mi mângîie cu adieri de zâmbet templul întunecat al gândului.
Numele tău îl ştiam dintotdeauna, dar inima nu are încă curajul să-l strige.
Nu stă în puterea cuvântului să spună tot ce simt. Îţi dăruiesc întreaga, toată inima mea şi încă e puţin. Aş rupe-o din mine dar de mult nu-mi mai aparţine. Mai mult decât fericirea iubirii nu ştiu să-ţi mărturisesc.

Cu toată dragostea ... un suflet.