Toţi cei care scriu proza sau poezie, sunt sigur, o fac cu sufletul pe masă. O fac fiindcă au ceva de spus şi celorlalţi semeni ai lor. O fac fiindcă au viaţă de dăruit şi celor care îi citesc, fiindcă trăiesc viaţa din plin, chiar şi când dorm. Unii o fac cu geniu, alţii, ca mine bunăoară, o fac pe măsura putinţelor lor, mai stângaci. Dar toţi pun întreg sufletul lor în cuvintele scrise.
Eu nu ştiu să dau sfaturi sufletului celui care scrie şi pentru mine! Desigur vorbim doar despre sfaturile prieteneşti, încurajatoare. Cum pot eu oare să modelez sufletul unui om şi să-l fac să scrie pe gustul meu ? Gramatical este oricând posibilă o îmbunătăţire, dar acest aspect reprezintă doar scheletul unui text. Interesant pentru mine însă este numai sufletul ce animă acest schelet. Vorbesc despre sufletul celui ce trăieşte o utopie cu fiecare rând scris, visează o lume iluzorie în fiecare pagină încheiată şi este fericit pentru el însuşi.
Eu doar încerc să mă bucur împreună cu scriitorul meu, de fiecare frază reuşită, de fiecare metaforă, cuvânt sau punct.
Mulţumesc celor care scriind, îşi fac timp pentru sufletul lor şi din acest timp al lor îmi dăruiesc şi mie puţin. Pe mulţi nu-i înţeleg, pe unii poate îi suspectez de prea multă plictiseală, dar asta îmi aminteşte mereu că sunt un simplu om şi nu pot să ştiu şi să înţeleg totul. Şi atunci când nu înţeleg, pun mâna pe stilou şi încerc să răspund cu propriul meu suflet, aşezat pe coala de hârtie. Răspund prin propriul meu scris, cu tot sufletul, atât cât mă pricep, sigur cu prietenie şi dragoste.
Pentru mine scrisul nu este o profesie care se exercită şi se perfecţionează prin repetiţie sau rutină zilnică, scrisul este o vocaţie care se perfecţionează şi creşte odată cu sufletul.
Mulţumesc, încă odată, tuturor celor care, de oriunde, îmi oferă plăcerea de a-i citi.
