
Mă simt un stres şi viaţa mi-e obstacol
În calea morţii pe care o doresc
Eu nu trăiesc, doar vi se pare, căci
Eu am murit de-aproape 20 de ani.
Mă văd un spectru printre manechini,
O amintire ce demult s-a şters.
Toţi trec prin mine şi în mine-şi lasă,
Desigur, numai lucruri ce le prisosesc.
M-ascult vorbind cu mine însumi
Şi vocea-mi pare simplu zgomot.
Cuvitele cad grele, ferecate,
De lanţul ruginit al timpului.
Mă simt, mă văd şi mă ascult
Sunt ale vieţii mele simţuri - trei.
Vreau să renunţ la ele şi renunţ;
În lumea asta nu am ce să caut.