Când gura ca un stăpân cuvântează despre Sfânta Treime şi mâna, ca o slugă credincioasă, se ridică întru ascultare să săvârşească Sfânta Cruce, după datină; în clipa aceea întreg trupul se transfigurează în suflet şi sufletul se deschide a Lumină. Şi Lumina se împlineşte treptat, odată cu mâna ce trece de la frunte la piept, de la piept la umărul drept, de la umărul drept la cel din stânga …
Mâna însăşi, cea dreaptă, îşi are închipuirea ei în cele trei degete unite, însemnând multe în parte, dar toate laolaltă însăşi Sfânta Treime.
Întregul ritual decurge ca şi cum sufletul fără de trup ar lua cu multă luare aminte, cu cele trei degete, cheia credinţei – cheia de Lumina de la porţile Raiului, pe care cu teama de a nu o pierde şi frica de a nu o întina, o ridică înspre frunte şi zice:
- În numele Tatălui … se deschid porţile minţii să intre în ea înţelepciunea cea
adevărată a Sfântului Duh şi slava lui Dumnezeu;
mâna se coboară la piept, sufletul iarăşi glăsuind:
- În numele Fiului … se închid porţile pântecelui şi trupului către toate cele lumeşti,
lăsând sufletul slobod în căutarea lui Dumnezeu;
urcând mîna înspre umărul drept, sufletul urmează spusa:
- În numele Sfântului Duh … se deschide Cartea Sfântă, ascunsă în suflet dintru
începuturi, ca împreună cu el, folosind-o, să se roage
şi Îngerul său păzitor;
Sfânta Cruce o încheie mâna pe umărul stâng, sufletul rostind:
- Amin ! Aşa să fie ! … şi pentru a întări toate cele gândite, spuse sau făcute, cu
preasmerită închinare, sufletul aprinde candela ce şade
deasupra inimii, astfel ca Dumnezeu să vadă lumina din ea,
la vremea rugăciunii.
Astfel desfăcând poarta minţii şi încuind poarta trupului, deschizând Cartea Sfântă a sufletului – Sfânta Evanghelie şi aprinzând candela inimii, se săvârşeşte Sfânta Cruce.
Şi mă rog la Dumnezeu să nu fie doar închipuire.
