Jos pălăria în faţa Părintelui Nicolae Tanase

Părintele Nicolae Tănase, căsătorit şi tată a 6 copii, este preot într-un sat din ROMÂNIA, VALEA PLOPULUI ; dânsul deserveşte de asemenea şi un sat din apropiere, VALEA SCREZII.
În anul 1990, Părintele Nicolae a început lupta sa împotriva avorturilor prin predicare. Unele tinere renunţă să avorteze , dar nu-şi pot permite un copil din motive social-economice.
Pentru aceasta, Părintele Nicolae înfiinţeză în anul 1994, asociaţia PRO VITA : PENTRU VIAŢĂ ; Asociaţia îi primeşte în grija ei pe aceşti copii, pentru un timp sau definitiv, dar ea primeşte de asemenea şi copii orfani sau copii ai străzii.
Mamele care îşi lasă copilul aici pot să-l ia din nou acasă, ceea ce se întâmplă uneori după doi-trei ani, când situaţia lor socială le permite acest lucru. Asociaţia păstrează contactul cu mamele, pentru a le ajuta să-şi crească copiii.
Asociaţia PRO VITA numără la ora actuală mai multe case pentru copii. Dar Părintele Nicolae a pus la contribuţie şi pe enoriaşii săi. În faţa afluxului important de copii (pe care îi găseşte abandonaţi la uşa sa), Părintele îi încredinţează familiilor din parohia sa. Aceste familii de multe ori au deja mai mulţi copii, până la şase ; dar mai găsesc încă dragostea pentru a creşte până la încă alţi patru copii. În condiţiile actuale din România, acesta este un adevărat eroism.
La VALEA SCREZII, Părintele Nicolae a construit un aşezământ care, pe lângă locuinţă, cuprinde un dispensar medical şi o biserică, o brutărie şi un staul. În acest centru locuiesc deja copii, adolescenţi şi tineri; la vârsta de 18 ani, tinerii trebuie să părăsească orfelinatele de stat şi ajung de multe ori în stradă. Părintele Nicolae a scos din subsolurile Bucureştiului, mame tinere cu copiii lor.
Părintele Nicolae se bate pentru viaţă, înţeleasă ca dar de la Dumnezeu. Se bate pentru viaţa poporului român şi viitorul său. La marea emigraţie datorată situaţei politico-economice din ţară, se adaugă trista realitate a comerţului cu copii români, nu totdeauna orfani, cumpăraţi de către unii străini din ţările occidentale, comerţ pe care Părintele Nicolae îl denunţă fără menajamente până în faţa tribunalelor.
Părintele Nicolae animă de asemenea şi două mici tipografii. Una dintre ele editează scrieri despre Ortodoxie, pentru profitul parohiei de la Valea Plopului, unde biserica Sfinţii Arhangheli este neterminată. Cealaltă editează lucrări împotriva avorturilor şi în favoarea vieţii, pentru profitul asociaţiei PRO VITA. Părintele a participat şi la emisiuni pe această temă de la T.V. în România şi în străinătate.
Părintele Nicolae este o personalitate remarcabilă. În septembrie 2000, Părintele Philippe Calès a avut ocazia să întâlnească în România, un preot teolog care-l cunoaşte bine pe Părintele Nicolae. Acest preot i-a adus de trei ori Sfânta Împărtăşanie Părintelui Nicolae pe patul de moarte… Într-adevăr, în timpul comunismului, s-a atentat la viaţa sa de trei ori, datorită activităţii sale religioase. Părintele Nicolae şi soţia sa Maria au fost găsiţi într-o noapte aproape morţi pe stradă, în urma unui « accident » simulat. Au fost la un pas de moarte, dar cu ajutorul unor prieteni medici au reuşit să scape cu viaţă. Şi astăzi mai păstrează sechele de atunci.
Acest lucru s-a întâmplat deoarece Părintele Nicolae mobilizase oamenii din satul său pentru construirea unei biserici, «Sfinţii Arhangheli», ceea ce era interzis. În fiecare noapte, unii oameni lucrau în timp ce alţii stăteau de pază. Când Miliţia apărea, toată lumea dispărea. Dar biserica a fost construită, o mândrie pentru Valea Plopului. Părintele s-a mai compromis şi cu editarea şi difuzarea unor cărţi religioase, ceea ce era de asemenea interzis. Astfel, acest teolog îl consideră pe Părintele Nicolae drept un martir şi un stareţ. ( text preluat de pe internet )

Orice ajutor este binevenit !!!!!!!!
Pe internet oricînd puteţi afla mai multe despre PRO VITA.

Date de contact
ASOCIATIA PRO VITA pentru nascuti si nenascuti

Bd. Nicolae Iorga 72 Valenii de Munte; Jud. Prahova

Tel: 0244 421 316

Daca vreţi să trimiteţi pachete folosiţi adresa următoare:

Preot Tanase Nicolae Parohia Valea Plopului,

Comuna Posesti Jud. Prahova, Romania

Preot Nicolae Tanase
Tel/Fax : 0244 280 695
Mobil: 0723 597 433
Email: mailto:asociatiaprovita@hotmail.com
§ mailto:asocprovita@yahoo.com

Domnisoara Tatiana Samoila
Mobil: 0744 290 471 / 0740 257 259

Webmaster: Silvia Mihailescu (english speaking contact)
Email: mailto:s62e44m85@yahoo.com

Conturi Bancare - BCR Valenii de Munte
RON: RO42RNCB0211011843900001
Euro: RO85RNCB0211011843900003
Cod BIC/SWIFT: RNCBROBU

Martorul vostru

Anumite popoare din antichitate nu socoteau decât zilele fericite. Este şi cazul unui înţelept care în pragul morţii şi-a făcut următorul epitaf: „Am străbătut 56 de ani şi am trăit doar 4." Marc Aureliu, împărat şi filosof roman


Sunt un simplu martor. Desigur nu un martor al lui Iehova, ci doar un martor al vieţii. Al vieţii voastre bineînţeles, viaţa mea nefiind esenţială pentru misiunea ce o am pe acest pământ. Eu sunt doar un martor tăcut al bucuriilor şi tristeţilor voastre. Vă privesc în linişte, suspendat, cât mai atemporal, fără patimi sau sentimente.
Zilnic îmi fac raportul mental către superiorii mei, şi continui să-mi fac treaba fără să aştept vreun semn de la ei. Bineînţeles, ei nu sunt cei de la SRI sau CIA, ci ceva mai de sus, de deasupra lumii şi a materiei. Aşa, e drept, mă bucur de o oarecare independenţă, benefică pentru corectitudinea rapoartelor mele. Desigur eu nu vă privesc de sus, ci mai degrabă de foarte de jos, de alături, compătimitor, conştient permanent de nefericirea lumii în care trăiţi, de efemeritatea fericirii pe care cu toţii o căutaţi.
Din păcate ştiu deja că fericirea nu este o stare normală a omului este doar o senzaţie tip secundă, care trece imediat ce a fost gustată. Firea omului nu este compatibilă cu fericirea permanentă. Ea trebuie cumpărată zilnic, cu multă angoasă, chiar suferinţă. Fericirea este un sentiment pe care nu îl poţi împărţi cu alţii, nu îl poţi descrie deplin, este poate cel mai intim sentiment al omului, cel mai personal, ca o amprentă a sufletului.
Sunt oameni care nu cunosc fericirea şi totuşi trăiesc, deci fericirea nu este un lucru esenţial. Este doar un premiu care se autoacordă sufletului nostru printr-o chimie subtilă a minţii. Fericirea este un orgasm al sufletului, un spasm plăcut al minţii, singura secundă în care conştiinţa noastră umană se detaşează de trup şi îşi gustă măreţia. Nu confundaţi fericirea cu binele şi plăcerea: binele este supus condiţionărilor sociale, iar plăcerea este mai mult o însuşire a materiei, a trupului, decât una a spiritului şi minţii.

Pentru că nu am vrut să fiu influenţat de istorie, nu am citit mai nimic despre fericire. Fericirea nu poate fi gustată citind descrierile făcute de alţii, de ceilalţi. Nu am citit nimic din marile cărţi de istorie, filosofie, artă sau literatură. Am ignorat toţi marii autori ai fericirii. Am citit în schimb câte ceva despre suferinţă şi tristeţe în toate nuanţele lor pentru că trebuia să învăţ în primul rând ce este tristeţea, pentru a putea recunoaşte cu uşurinţă fericirea. Recunosc că în vremea de astăzi, televizorul mă ajută foarte mult să învăţ despre tristeţe, aşa că de o bucată de vreme nu mai citesc nimic. Doar privesc la televizor şi de cele mai multe ori, pe fereastră afară, la voi. Nu citesc nici ziarele sau blogurile de pe internet pentru că nu vreau să-mi încarc mintea cu minciuni despre fericire. Pentru un studiu serios, aproape statistic, extremele trebuie excluse din start. Aşadar afară cu politicienii de cretă, vedetele de ocazie, artiştii efemeri, scriitorii de curte, filosofii de mahala, manipulatorii de conştiinţe, liderii pseudoreligioşi, infractorii morali şi penali şi toţi ceilalţi extremişti ai vieţii, evisceraţi de orice umbră de normalitate. Nu mă las înşelat de fericirea simulată a ,, vedetelor “ de la televizor. Singurătatea lor lăuntrică le trădează aceeaşi tristeţe în care trăiţi şi voi cei care îi admiraţi şi imitaţi.
Prin prisma acestor renunţări recunosc că pentru lumea de azi sunt un incult, dar un incult normal, deci sunt şi un martor obişnuit. Stau singur, departe de orice participare sau confruntare, nu actionez, nu mă implic, nu am încredere. Îmi fac raportul zilnic, sceptic, în zona mea de viaţă, fără pretenţii deosebite şi atât.

Uneori rememorez, pentru comparaţie, vechi rapoarte ale unor foşti martori ai umanităţii. Dintre toţi cel mai aproape de mine l-am găsit pe Mircea Eliade, pe care mi l-am luat ca mentor şi ghid. Şi iată că ceea ce spunea el prin 1933 seamănă foarte mult cu ceea ce se întâmplă astăzi cu voi:

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … “

Cu toate acestea îl aprob pe Nicolae Steinhardt care în Jurnalul fericirii vorbea atemporal parcă:

,, … despre trei fenomene ale timpului ( nostru ): invazia verticală a barbarilor, domnia proştilor, trădarea oamenilor cumsecade.
Primul: năvălesc nu barbarii din alte continente ci, de jos în sus, derbedeii. Barbarii aceştia preiau locurile de conducere.
Al doilea: au sosit – pur şi simplu, în sensul cel mai categoric – proştii şi inculţii la putere şi în ciuda tuturor legilor economice şi tuturor regulilor politice fac prostii, ca nişte ignoranţi ce se află.
Al treilea: în loc de a se împotrivi, oamenii cumsecade adoptă expectative binevoitoare, se fac că nu văd şi nu aud, pe scurt trădează. Nu-şi fac datoria. Imparţialii şi încrezătorii înregistrează şi tac. Sunt cei mai vinovaţi. “

Într-o lume în care domină instinctele primare extreme precum foamea şi setea de înavuţire, adevărul este că în scurt timp nu vom mai putem recunoaşte fericirea cea adevarată atunci când o întâlnim, fie şi pentru o clipă, în viaţă.

Cât despre miracole nici nu mai poate fi vorba. Doar Dumnezeu şi oamenii cumsecade ştiu de ce.

AM RÂS CU LACRIMI, DAR TOT NU-I IUBESC PE FUMĂTORI

CUGETARE ( 2 )

Aş dori să ajung la Mănăstirea Voroneţ, undeva afară lângă peretele bisericii, ca să sărut pictura măiastru făcută de mâna unui zugrav român. Sărutând pictura vreau de fapt să sărut mâna acelui român care a făcut-o.

CUGETARE ( 1 )

Aş vrea să ajung la Sarmizegetusa, undeva în incinta sacră, ca să sărut o piatră cioplită de mâna unui dac. Sărutând o piatră vreau de fapt să sărut mâna dacului care a cioplit-o.

Părerea mea americană

Visul american nu există ….
Nu a existat niciodată. Exista doar visul unor americani, câţiva. Restul dorm fără vise sau au doar coşmaruri.

Din punct de vedere spiritual, cu siguranţă, visul american nu există.

Poetul Ioan Alexandru spunea că America este ţara în care se vorbeşte cel mai mult despre Dumnezeu. Oare şi asta face parte din acelaşi vis american ? Eu cred că nu. Pentru că visul american nu are nici o legătură cu Dumnezeu.

Părerea mea republican moldovenească

Nu mă refer la cetăţenii din Republica Moldova în general, ci doar la o parte dintre ei, în frunte cu Voronin - Iuda, alături de toţi înaintaşii şi urmaşii lor. Şi nu pot să spun decât că sunt nişte trădători.
Era o vorbă veche care-i făcea pe anumiţi boieri hicleni: trădători de neam şi ţară.
Trădători de ţară nu-i pot face pentru că ţara aia numită Republica Moldova este a lor deşi au distrus-o şi au prostit-o cum au ştiut mai bine. Dar trădători de neam sunt cu siguranţă, neamul fiind unul singur, fie că este numit românesc sau moldovenesc, dacă ne referim strict la regiunea istorică moldavă.
Trădători de neam sunt cu siguranţă pentru că ei se laudă cu istoria noastră, cu acelaşi Ştefan cel Mare, care îşi are mormântul la Putna şi nu la Chişinău, adică este mai mult român decât republican moldovean. Trădători de neam sunt pentru că în bisericile lor ortodoxe, închinate Moscovei, acelaşi Ştefan cel Mare nu este numit - şi Sfânt - el nu există nicicum, şi pentru că oligarhii moldoveni de orice fel, nu au nimic sfânt. Trădători de neam sunt pentru că vorbesc mai bine ruseşte decât limba aceea numită de ei moldovenească, dar curat românească.
Trădători de neam sunt pentru ca în toate câte fac ei se închină la răsărit, dar către Moscova şi nu către Ierusalim, si asta numai pentru un petic de pamânt neromânesc, nemoldovenesc, numit Transnistria.
Ar fi fost de preferat nebunia războiului georgian decât puturoşenia şi pupincurismul prorusesc, prosovietic practicat de elita politică republican moldovenească.
Nici noi nu suntem mai breji dar măcar noi stăm în limitele noastre româneşti, nu în cele ale intereselor sovietice sau ruseşti.

Dumnezeul lor comunist să-i ierte, eu nu pot.

SĂ NU UITĂM DE OMULEŢUL LUI GOPO

Când am văzut că nu pot să egalez perfecţiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumuseţe-nu, culoare-nu, gingăşie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.

Am făcut un omuleţ cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu şi-i poate da peste cap şi nici nu se uită galeş. Mi-am redus de bunăvoie posibilităţile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feţei. Subiectul însă a căpătat forţă.

— Ion Popescu-Gopo -

MISTERUL FEMININ - NUDUL