Libertatea unui primar intre coabitare, compromis si captivitate

Din dictionare aflam:

LIBERTATE = „Posibilitatea de actiune după propria vointă sau dorintă; posibilitatea de actiune constientă a oamenilor în conditiile cunoasterii din ce în ce mai profunde a legilor de dezvoltare a naturii si societătii; independenta”.

COABITARE = „A convieţui, a locui împreună”.

COMPROMIS = „Întelegere, acord bazat pe cedări reciproce; concesie”

CONCESIE = „Îngăduintă, cedare fată de cineva, renuntare (la ceva) în folosul sau în interesul altuia, altora”

CAPTIVITATE = „ Lipsire de libertate, prizonierat, robie, sclavie”

Un primar ales, al unui oras, are totala libertate de actiune; dar, trebuie stiut, ca cine intra in politica si exclude coabitarea nu face politica, ci altceva.

Un primar nu trebuie sa excluda coabitarea cu toti membri consiliului local ( de orice culoare politica ), dand sustinerea necesara tuturor propunerilor ce vizeaza bine cetatenilor, din punct de vedere economic, social, cultural, etc.

„Asta inseamna coabitarea: Nu franezi, ci participi.” spunea un politician cunoscut

Coabitarea reprezinta totusi limita superioara, pozitiva, a compromisului. Intotdeauna in politica va exista un compromis mare, pe care trebuie sa-l faci pentru cetateni. Un compromis mare, care insa nu trebuie sa te si compromita ca politician si ca reprezentant ales al cetatenilor. Este o concesie care nu trebuie sa te indeparteze de propriile obiective si promisiuni electorale. Piedici si conditionari de tot felul exista si vor exista, dar un primar capabil trebuie intotdeauna sa le invinga, neuitand de dubla sa calitate de decident si beneficiar al propriilor decizii, respectiv conducator al localitatii si de simplu cetatean al acesteia.

Pericolul cel mai mare apare atunci cand primarul devine captivul unui grup de interese din cadrul Primariei si Consiliului local, captivul propriilor interese ( inclusiv propria mandrie, prostie si nesimtire ) sau al unor interese „de partid”. Si mai grav, daca primarul este santajabil datorita trecutului sau sau datorita unor intelegeri politice ( chiar cu adversari politici ), ascunse insa electoratului care l-a votat.



In concluzie, un primar trebuie sa pastreze permanent un echilibru transparent intre datorie si moralitate, intre fidelitate fata de cetatenii sai si interesele personale si ale partidului ( grupului ) din care face parte. Din pacate trecutul recent, in Romania, ne-a oferit mai multe exemple negative decat pozitive.

Mândria de a fi oneştean

Înainte de 1989, Oneştiul era numit oraşul fără trecut, oraşul fără arhive. Totuşi există câteva repere din trecutul satului, comunei şi oraşului Oneşti, pentru care trebuie să fim mândri. Sunt evenimente deosebite, cu oameni deosebiţi, care au început la Oneşti:

În 1433 se naşte la Borzeşti, cel mai de seamă domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt ( 1457-1504 ), care va construi aici, între anii 1493-1494, o frumoasă biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica este fără turle şi are 26 m lungime şi 10 m lăţime. 

În 1843 familia Aslan începe construcţia bisericii Sf. Nicolae din Oneşti. Catapeteasma bisericii va fi pictată de cunoscutul pictor Gh. Tattarescu (1820-1894), aceasta fiind prima sa lucrare de amploare.

Între anii 1881-1885 se realizează calea ferată Adjud – Tg Ocna, prilej cu care este construit la Oneşti podul peste Trotuş, de către renumitul inginer Anghel Saligny (1854-1925). « Podul Alb » din Oneşti este primul pod metalic dublu (feroviar şi rutier ) construit în Romania. Dimensiunile podului sunt: 150 m lungime şi 12,5 m latime.

La 25 decembrie 1917 este inaugurată la Oneşti prima Casă Naţională ( un precursor al Caselor de Cultură actuale ) din Regatul României, parte a unui fenomen cultural-social, adresat mediului rural, care va impulsiona întreaga ţară. Conducătorii acestei instituţii de cultură şi educaţie naţională au fost preşedintele fondator col. Ion Manolescu şi preşedintele cultural ( un adevărat apostol ), marele matematician Gheorghe Ţiţeica. Casa Naţională de la Oneşti  « un templu pentru primenirea vieţii rurale, menit să lucreze la formarea oamenilor de nădejde » era o construcţie din lemn care avea o sală de sfaturi şi teatru ( cinematograf ), o sală de bibliotecă şi citit, baie, un pavilion de horă, popice, aparate de gimnastică şi diferite jocuri pentru adulţi şi copii.

Pe 12 noiembrie 1961 se naşte la Oneşti, prima mare gimnastă a Romaniei, Nadia Comăneci, supranumită Zeiţa Olimpiadei de la Montreal – Canada ( din 1976 ), unde a primit şapte note de 10 şi a câştigat aurul la individual compus, paralele şi bârnă.

Din anul 1968, sosiţi de pretutindeni pentru a lucra pe Platforma Petrochimică Borzeşti, locuitorii noului municipiu Oneşti încep să se simtă «oneşteni » cu adevărat. În acea perioadă Oneştiul era oraşul cu cel mai mare număr de intelectuali, la mia de locuitori, din ţară. Dintre aceşti intelectuali s-au evidenţiat în timp, până în prezent, oameni care fac cinste oraşului nostru.

De anul acesta, la împlinirea a 44 ani de când oneştenii aparţin Oneştiului şi 23 ani de la Revoluţia din 1989, cred că locuitorii oraşului nostru sunt pregătiţi să facă, din nou, lucruri mari prin oamenii săi deosebiţi. Începutul a fost făcut deja graţie simţului civic al oneştenilor, care au ales un nou primar şi un nou consiliu local. Restul stă în puterea noastră să facem şi la nevoie, cu mândria noastră de oneşteni, să impunem aleşilor noştri să se facă.

Trinitas TV, televiziunea care începe să doară

Când s-a înfiinţat Trinitas TV am fost bucuros că voi putea urmări un post de televiziune creştin, ortodox, românesc. Bucuria a fost de scurtă durată însă, observând că pe acest canal tv apar mereu aceleaşi feţe de ierarhi, se spun mereu aceleaşi vorbe. Am realizat atunci că Trinitas TV nu este Televiziunea Patriarhiei Române ( adică a Bisericii Ortodoxe Române, a tuturor românilor ortodocşi ), ea este Televiziunea Patriarhului României, a Preafericitului Părinte Daniel, care o conduce cu mână de fier. Aş fi înghiţit toate acestea dacă la acest post tv ar fi apărut şi ceva ştiri despre Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi mitropolitul ei IPS Teofan, şi nu ştiri trunchiate despre unele arhiepiscopii şi episcopii din această mitropolie. Aş fi dorit să aflu veşti din Iaşul meu iubit, despre mănăstirile nemţene, despre oamenii buni, creştini, deosebiţi de acolo.

Trinitas TV a reuşit astfel să rupă România ortodoxă în două: Moldova uitată şi restul României. La Trinitas TV, apar doar feţele ierarhilor care finanţează acest post tv. Astfel Trinitas TV prin jurnalul său dar şi prin alte emisiuni şi-a compromis imparţialitatea în prezentarea ,,iniţiativelor eparhiale şi parohiale din orice colţ al ţării” ( cum se laudă conducerea acestuia ), cu bune şi cu rele, cu ştiri despre noi toţi românii din interiorul şi din exteriorul graniţelor româneşti, dar şi cu ştiri din celelalte biserici ortodoxe surori ( chiar dacă nu mai suntem în comuniune şi frăţietate cu unele dintre ele ).

Chiar dacă nu se spune nimic, la Trinitas TV, este tot mai evidentă ruptura dintre Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi Înaltpreasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei. Un exemplu recent este reportajul despre vizita Patriahului Daniel în lăcaşurile de cult din Bucovina ( perioada 20- 22 august ), difuzat în cadrul Jurnalului Trinitas, care deşi a fost difuzat de trei ori în trei zile diferite, nu a amintit nici măcar în treacăt despre faptul că IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei îl însoţea. S-a spus doar că Patriahului Daniel era însoţit de un sobor de ierarhi, membri ai Sfântului Sinod, preoţi şi diaconi, deşi imaginile reportajului l-au arătat de câteva ori în prim plan sau în plan secund pe IPS Teofan. A fost amintit şi lăsat să vorbească în acest reportaj doar IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ca ierarh al locului şi gazdă a evenimentelor.

Ţin să amintesc patronului şi directorilor postului Trinitas TV că fără Moldova şi mitropolia Moldovei, Biserica Ortodoxă Română nu există, nici Patriarhia Română, nici Patriarhul. Construim catedrale si biserici, va lăudaţi cu ele pe canalul dumneavostra de televiziune, dar nu doriţi unitatea Bisericii Ortodoxe Române. Aflăm de la celelalte posturi tv şi de pe bloguri despre problemele şi disensiunile din Biserica Ortodoxă Română, iar de la Trinitas TV doar osanale. Decât aşa mod de prezentare a ştirilor religioase, mai bine închideţi acest Trinitas TV, care nu are niciodată o finanţare suficientă ( aşa cum plânge într-un spot jalnic, după fiecare Jurnal sau Info Trinitas, consilierul patriarhal Nicolae Dima, directorul postului). Cine dintre noi moldovenii, chiar şi cei de dincolo de Prut, ar dona ceva pentru un Trinitas TV care nu îi prezintă şi nu îi reprezintă? Fără ortodocşii moldoveni, care sunt cei mai săraci dar şi cei mai darnici dintre români, nici Catedrala Mântuirii Neamului din Arhiepiscopia Bucureştilor, nu se va putea termina.

Trinitas TV este acum, ca şi celelalte televiziuni, un canal TV comercial la care apar doar cei care plătesc. Susţinerea financiară a unor mitropolii şi episcopii nu înseamnă că trebuie să prezentaţi doar aceleaşi feţe bisericeşti ( in special din Arhiepiscopia Bucureştilor ), ci înseamnă că ei susţin un post tv care să prezinte, chiar şi prin simple relatări telefonice, veşti despre toate mitropoliile şi episcopiile românilor ( inclusiv cele îndărătnice, cum este Mitropolia Moldovei şi Bucovinei).

În lipsa unor fonduri suficiente, mai bine puneţi reclame plătite pentru produse româneşti, pentru care nu este păcat să se facă o reclamă corectă. Faceţi reclamă pentru produse bio, pentru produsele micilor meşteşugari şi fermieri români, pentru orice este normal şi necesar vieţii noastre amărâte de români şi nu mai cereţi fonduri care, din cauza crizelor financiare, nu vor veni niciodată în cantitate suficientă.

După toate acestea, îmi rămâne doar să NU mai cred că: ,,Jurnalul TRINITAS arată cât de vie este Biserica Ortodoxă Română. Jurnaliştii noştri sunt prezenţi acolo unde au loc evenimente care nu produc mult zgomot, dar aduc multă bucurie şi speranţă. De la marile evenimente organizate la Patriarhia Română, până la iniţiativele eparhiale şi parohiale din orice colţ al ţării ( ...)”.

Vă doresc, domnilor de la Trinitas TV, să vă ajute Dumnezeu în toate, dar nu aşa cum ne ajutaţi dumneavoastră acum pe noi moldovenii.

Părerea mea pentru domnul Adrian Păunescu

- după aproape 7 ani în care n-am putut uita -

,, Carmen Păunescu a scăpat

Soţia senatorului Adrian Păunescu, Carmen, nu va sta la închisoare nici măcar o zi, deşi anul trecut ( iulie 2004 ) a ucis trei oameni într-un accident de maşină. Justiţia a pedepsit-o, ieri 27.10.2005, cu maximum de blândeţe.
Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a condamnat-o, ieri, pe Carmen Păunescu, soţia senatorului PSD Adrian Păunescu, la doi ani de închisoare cu suspendare. Ea a fost găsită vinovată de uciderea din culpă, în urma unui accident rutier, a soţilor Marin şi Elena Burlan şi a fiicei lor, Laura, şi de vătămarea corporală gravă a Silviei Burlan. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 de zile.”

,, La recurs, procurorii au dovedit o blândeţe întrecută doar de cea a judecătoarei

Judecătoria Râmnicu-Vâlcea a majorat ieri pedeapsa lui Carmen Păunescu, soţia senatorului PSD Adrian Păunescu, la trei ani de închisoare, cu suspendare. În luna octombrie, aceeaşi judecătorie o condamnase la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru uciderea a trei persoane.”

,, Adrian Păunescu a scris o poezie despre accidentul soţiei

Adrian Păunescu a apărut ieri 6.08.2004 în faţa presei pentru prima dată de la accidentul produs de soţia sa, Carmen Natalia Păunescu. La conferinţa de presă de la sediul revistei "Flacăra lui Adrian Păunescu", el a dorit să răspundă celor care s-au "bucurat" de "nenorocirea" şi "mizeria" a căror victimă a căzut.
Stările prin care trece senatorul în această perioadă au fost transpuse în poemul "Linşajul de gală", din care poetul a şi citit aproape jumătate. Una dintre cele 25 de strofe suna astfel: Supus unui atac înjositor/ Asist la un stupid linşaj de gală,/ În care eu sunt destinat să mor,/ De cei ce mint, atâta şi înşală.”





Acestea fiind câteva spicuiri din presa anilor 2004-2005, închei memorarea evenimentelor cu o altă strofă din aceeaşi poezie catastrofică amintită mai sus:

,,Vă chem, din tot prăpădul, ca pe fraţi,
Pe dumneavoastră, morţii din maşină,
Şi-mi vine să vă rog să mă iertaţi
Deşi eu, evident n-am nici o vină.”


Desigur dl. Adrian Păunescu nu are nici o vină în derularea accidentului, are doar vina de a ne fi înşelat aşteptările, prin manipularea justiţiei române, într-un caz grav de crimă. Nu s-a tras cu pistolul, s-au tras doar sfori, sforile politicii româneşti. În România acest lucru este desigur ceva obişnuit, însă pentru cineva care se vrea deopotrivă om politic, om de cultură, poet, lider de opinie şi stâlp al moralităţii în Romania este un caz grav, mai grav decât accidentul însuşi. Se numeşte trafic de influenţă. Domnul senator, şi-a traficat propria persoană, propria poziţie socială, propriul renume, nu neapărat cu telefonul în mână, afişând o strigătoare la cer lipsă de bun simţ. Şi nu doar traficul de influenţă este condamnabil aici, mai grav este precedentul creat, precedent care este şi va fi folosit, de oameni influenţi, în toate procesele ce vor urma unor astfel de evenimente.

Prin comparaţie, făcând referire la un eveniment mai recent, propun domnului fost senator, ca pentru biata asistentă care a ,,condus,, Secţia de terapie intensivă pentru prematuri a Maternităţii Giuleşti în ziua fatidicului accident, să se acorde o pedeapsă de 6 ani cu suspendare. Câte un an pentru fiecare bebeluş mort. Iar la recurs să primească 11 ani cu suspendare, ca să dea mai bine în presă. Din păcate însă, asistenta medicală Florentina Cârstea nu este rudă cu dl Adrian Păunescu şi prin urmare pedeapsa ei nu va fi cu suspendare.

Privind detaşat ambele evenimente, cred domnule Adrian Păunescu că sunteţi de acord cu mine când spun că nu sunt importanţi doar cei care au supravieţuit atunci în 2004 ( de care ştiu că aţi avut grijă ), importanţi sunt şi cei care ar fi putut trăi. Cei trei oameni care au murit atunci ar fi dorit să trăiască simplu, anonim, provincial, fără a avea ,,onoarea” de a fi ucişi brutal de unul din membrii familiei dumneavoastra. Dar asta o ştiti mai bine decât mine pentru că aţi scris şi ,,Rugă pentru părinţi” şi ,,Orfani”. La fel, acum în 2010, sunt foarte importanţi cei cinci bebeluşi supravieţuitori, dar la fel de importanţi sunt şi cei şase bebeluşi care ar fi avut tot dreptul să trăiască.

Prin ceea ce aţi făcut atunci, sunteţi parte din ,, cei ce mint, atîta şi înşală „ cum spuneţi autocompătimitor în refulanta dumneavoastră poezie. Acum trebuie să vă cereţi iertare nu numai celor 3 morţi ( pentru că acum evident aveţi o vină, contrar afirmaţiei poetice de mai sus ) dar şi tuturor românilor pe care i-aţi jignit prin lipsă de verticalitate şi de omenie. Dumneavoastră aţi transformat o tragedie umană într-un coşmar grotesc.

Cineva spunea: ,, Să nu judecăm poetul pentru viaţa lui particulară... Să respectăm poetul pentru ce ne-a dăruit!” şi sunt perfect de acord. Dar eu vorbesc despre ( acum fostul ) senatorul Adrian Păunescu, acesta fiind o persoană publică despre care îmi permit să spun oricând ceea ce cred.

,, Voi rămâne acelaşi român loial şi în mizerie!, a declarat (recent în presa ) fostul parlamentar care va fi afectat de recalcularea pensiilor. După trei mandate de senator şi un venit lunar de circa 5.000 de lei, poetul Adrian Păunescu va rămâne cu o pensie ciuntită.”

Citind şi recitind afirmaţia de mai sus, constat că domnul Adrian Păunescu m-a dezamăgit atunci şi continuă să mă dezamăgească şi acum.

În concluzie, declar public că nu vă mai consider om de omenie şi prin urmare aveţi tot dreptul să redeveniţi senator într-o Românie care vă seamănă, vă ascultă şi vă stimează, într-o luptă continuă pentru putere, influenţă şi bani. Chiar v-o doresc. Sunteţi orice doriţi: poet, senator, geniu, dar nu om de omenie.

Urmându-vă exemplul nici eu nu mai vreau să fiu om de omenie. E rândul meu acum să fiu senator. Mă ghidez după ,, Minciunile” dumneavoastră, scrise prin 1984, în care profetic spuneaţi:

,,Se minte cum nu s-a minţit niciodată,

E multă minciună la noi pe pământ,

Sunt false recursuri şi nu-i judecată,

Balanţa cea veche-a dreptăţii s-a frânt.

Dar, hai, să minţim fără nici o ruşine,

Dar, hai, să minţim în direct şi-n răspăr,

Că poate prin rău vom ajunge la bine,

Minciuna supremă va fi adevăr.”


De curând am aflat că sunteţi un om bolnav ... Poate un om bolnav de prea multe păcate neiertate şi încă nemărturisite. Vă recomand o spovedanie publică, acum, cât nu este prea târziu. Viitoarele statui nu vă vor asigura şi un loc în Rai, Raiul oamenilor de omenie şi al românilor adevăraţi.

Părerea mea pentru domnul Victor Rebengiuc

,, După 20 de ani de când a făcut gestul simbolic să ofere un sul de hârtie igienică celor care s-au murdărit la gură cântând regimul comunist, actorul Victor Rebengiuc dă un interviu ziarului Gândul, în care vorbeşte fără milă despre boala care macină poporul român. „Suntem nişte nemâncaţi şi nişte pomanagii. Ne place pomana, ne plac foloasele fără prea multă muncă şi fără nicio responsabilitate”, spune actorul, sătul de obiceiurile pământului şi de obsesia naţională a micului gratuit. El constată că, deşi material stăm mai bine, la 20 de ani de la Revoluţie, România este „degradată moral“: „La pomană se înghesuie toţi, se calcă în picioare. Ce e un mic? Pentru orice om, e posibil să-şi cumpere unul de la un grataragiu din colţul străzii. Dar ei nu! Ideea e să te baţi cu toţi, să te împingi acolo, să-ţi dea unii mititelul gratis şi pe urmă să-l mănânci fericit şi cu hainele rupte în urma luptei“.
Victor Rebengiuc se referă la România şi la români „după 20 de ani“, la noul Guvern „de incompetenţi”, la obsesia naţională Gigi Becali, la degradarea mass-media ce produce, la rândul ei, degradarea spirituală a societăţii româneşti. Nu în ultimul rând, dezvăluie cum trăieşte „viaţa pe timp de criză“, găsind salvarea în cultură, în gătit şi mâncat sănătos, în comunicarea pe internet, prin Facebook.
Una dintre cele mai intransigente conştiinţe publice, Victor Rebengiuc nu s-a sfiit, în ultimii ani, să pună degetul pe rănile societăţii româneşti şi să sprijine puţinele iniţiative despre care a crezut că sunt de natură să ridice societatea. În paralel, şi-a continuat cariera pe scenă, devenind cel mai premiat actor român, cea mai recentă nominalizare a lui la titlul de cel mai bun actor într-un rol principal.”

Ziarul Gândul - Cristina MODREANU 27 APRILIE 2009

De la gestul cu hârtia igienică de acum 20 de ani, nu îl mai plac pe dl Victor Rebengiuc. Am văzut în direct la TVR gestul domniei sale şi mi s-a părut extrem de teatral, grotesc şi dureros. Atunci aveam doar 20 de ani şi pe străzile României mureau oameni nevinovaţi.

În primul rând ar fi trebuit să o folosească pentru gura domniei sale şi apoi să o ofere tuturor românilor mai mult sau mai puţin pătaţi.( Pentru că orice produs are instrucţiuni de folosire sau i se prezintă modul de utilizare la TV ). Ca simplu actor, în toată cariera sa este imposibil să nu fi rostit măcar un cuvânt pro-comunism, indirect, involuntar, inconştient. Să nu uite că nu toate cuvintele sale au fost din Shakespeare, într-o perioadă în care pentru a apărea în filme sau pe scena unui teatru, trebuia să faci regimului nişte concesii mai mari sau mai mărunte, disident fiind sau nu. Rolul său din filmul Buzduganul cu trei peceţi ( o replică la filmul Mihai Viteazul făcut cu Amza Pellea ) a fost magistral dar a servit de minune partidului ca mijloc de propagandă patriotardă, a legitimat pentru mintea poporului român anumite concepte de tip Academia Ştefan Gheorghiu. ( Filmul este o comandă făcută chiar de şeful statului, Nicolae Ceauşescu, care dorea un film cu mai multă "conştiinţă de clasă", care să pună mai puţin accentul pe acţiune şi lupte şi mai mult pe "gândirea" eroului, al cărui urmaş se credea. )

În al doilea rând sunt supărat pe el şi pe toţi bucureştenii cu cap mare de atunci ( şi de acum ) care nu au făcut nimic pentru a darâma mai repede regimul ceauşist. Au trebuit sa fie mai întâi mişcările muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi apoi să înceapă Revoluţia de la Timişoara pentru ca bucureştenii să aibă curajul să iasă în stradă. Aşa că glasul mai domol când vine vorba de dizidenţă şi revoltă, atunci şi acum, fie şi numai cu gândul sau cuvântul. Libertatea a început mai întâi în provincie şi nu la Bucureşti, şi dacă nu era Timişoara mai întâi, era Iaşiul, Aradul, Clujul, dar nu Bucureştiul.

În al treilea rând nu l-am înţeles pe dl Victor Rebengiuc când s-a înregimentat în campania ,, Noi vrem respect „ de la Realitatea TV. Gestul în sine este laudabil dar din păcate momentul a fost prost ales, în plină campanie de alegeri prezidenţiale, la o televiziune aservită politic şi deţinută de un om de afaceri foarte controversat. Domnule Victor Rebengiuc vi s-a terminat hârtia igienică sau neuronii anticomunişti?

Din păcate sunteţi şi dumneavoastră un român obişnuit, ca noi toţi ceilalţi. Poate nu aveţi interese materiale şi sunteţi mânat de intenţii bune, dar ce-ar fi dacă nu v-aţi mai da cu părerea în toate şi aţi rămâne doar un actor bun, foarte bun şi atât. Nu mai daţi sfaturi pe care nu vi le cere nimeni, nu mai emiteţi sentinţe ştiute de toţi românii, doar pentru că sunteţi cunoscut şi recunoscut pe stradă. Acţionaţi dacă puteţi, dar nu prin vorbe pentru că ne-am săturat de vorbe şi de pseudoanalişti politici. Fiţi anonimul care face bine în România aşa cum sunt mii de oameni care nu doresc să apară în presă sau la TV şi nici să fie recunoscuţi pe stradă. Oamenii cu suflet bun eşuează în cele din urmă în politică sau media şi de aceea este bine să vă feriţi de aceste tipuri de implicări. Eşecul politic al unor oameni de bine ( a se citi şi oameni de cultură ) precum Ana Blandiana, Ion Caramitru, Mircea Dinescu etc şi în curând Mihai Mălaimare şi Mircea Diaconu sunt suficiente. Nu va exista niciodată un partid al celor buni, iar dvs sunteţi prea slab şi prea bătrân pentru a învinge, de unul singur, sistemul.

Dacă în 20 de ani nu s-a schimbat nimic în bine în societatea românescă atunci este şi vina dvs şi trebuie mai întâi să vă cereţi dvs scuze pentru lipsă de forţă în slujba binelui prin calitatea dvs de maestru actor şi apoi să ne criticaţi pe noi toţi ceilalţi.

Vă doresc numai bine. Binele care trebuie făcut doar în tăcere.