SFATURILE UNUI DIAVOL BĂTRÂN CĂTRE UNUL MAI TÂNĂR

Sfaturile unui diavol bătrân către unul mai tânăr este rezultatul livresc al unui asemenea tip de demers intelectual. Deja abordarea temei demonului presupune luciditate şi un dublul risc : pe de o parte cel al alunecării în fantezii subiective, pe de alta cel al unei recepţii reticente din partea publicului. O reuşită improbabilă, deci, căreia i se adaugă strângerea din umeri a toma-necredincioşilor care nu sunt dispuşi să creadă ceea ce se sustrage buricelor degetelor. “În ce priveşte diavolii, rasa omenească poate face două greşeli la fel de însemnate, dar opuse. Una e să nu creadă în existenţa lor. A doua e să creadă în ea şi să-şi bată capul cu diavolii în prea mare şi dăunătoare măsură. Ei înşişi se bucură la fel de ambele erori şi-i vor saluta pe materialist, ca şi pe magician, cu aceeaşi desfătare.” Lucrurile sunt ceea ce sunt, enunţă simplu C.S. Lewis, aşa că trebuie să ne concentrăm pe ele, şi nu pe anticipări inginereşti ale impactului de piaţă. Cu condiţia, fireşte, să ştim despre ce vorbim…

Pe scurt, aflăm că diavolul …
1. … te îndepărtează de raţionamentele false, ca nu cumva deprinzându-te să raţionezi, să ajungi la cele corecte, care ar putea să te apropie de Dumnezeu.
2. … te îndepărtează de lucrurile universale şi te îndeamnă de te preocupi de “şuvoiul experienţélor imediate ale simţurilor”.
3. … te împiedică să crezi în neobişnuit, preferând să te ţină legat de banalul lucrurilor, pe care le numeşte “viaţă adevărată”.
4. … te zăpăceşte de cap.
5. … te face să confunzi “spiritualul” cu “picturalul”.
6. … îţi sădeşte în minte acel soi special de luciditate pe care ţi-l dă Iadul.
7. … te face să te concentrezi pe viaţa lăuntrică, în dauna celor mai elementare îndatoriri exterioare.
8. … te face să neglijezi lucrurile spirituale mici (cu care trebuie să începi), în schimbul lucrurilor mari (care la început te depăşesc).
9. … te aduce în starea în care să practici scrutarea de sine timp de un ceas fără să descoperi nici unul din acele lucruri care sar în ochi oricui a trăit vreodată în aceeaşi casă cu tine.
10. … te ţine cât mai departe de orice intenţie de a te ruga.
11. … dacă totuşi vrei să te rogi, te va îndrepta spre rugăciunea spontană, neconvenţională şi în afara oricăror canoane.
12. … te lasă să consideri cu totul neimportantă poziţia corpului în vremea rugăciunii.
13. … nu-ţi bagă în cap tot felul de lucruri, mai degrabă îţi fereşte mintea de prea multe idei.
14. … îţi deviază mintea de la Dumnezeu spre tine: atunci când te rogi pentru curaj, te face să te simţi tu însuţi curajos, când te rogi pentru îndurare, te face să te consideri deja iertat.
15. … te îndeamnă să te rogi icoanei sau crucifixului, şi nu lui Dumnezeu.
16. … doreşte să mori într-un spital de lux, printre doctori care mint, asistente care mint, prieteni care mint, înlăturând definitiv posibilitatea prezenţei unui preot, care n-ar face decât să-i dezvăluie bolnavului adevărata situaţie în care se află!
17. … luptă împotriva ta cu arma complicităţii mulţumite cu viaţa.
18. … vrea ca mintea ta să fie încolţită de cea mai mare nesiguranţă, umplută de imagini contradictorii ale viitorului, fiecare din ele izvor de speranţă sau teamă.
19. … te împiedică să înţelegi că frica de azi este crucea pe care o ai de purtat, tentându-te să te gândeşti la lucrurile de care ţi-e frică în perspectivă.
20. … te încurajează să uiţi de tine şi să te concentrezi pe obiect, atunci când activităţile spirituale sunt negative, şi te încurajează să te întorci spre tine, atunci când activităţile spirituale sunt pozitive.
21. … te îndeamnă să-ţi verşi răutatea în capul vecinilor cu care te întâlneşti în fiecare zi, şi bunăvoinţa să ţi-o risipeşti aiurea, diluată în imaginar.
22. … acţionează sub acoperire.
23. … vrea să facă din om un magician materialist, care să venereze ceea ce numeşte vag “forţe”, negând existenţa “spiritelor”.
24. … te face să consideri lumea un scop şi credinţa un mijloc – niciodată invers.
25. … te foloseşte ca pe o sursă de hrană, prin digerarea sinelui tău îl creşte pe al lui.
26. … încercând să inventeze una din plăcerile create de Dumnezeu, le-a maimuţărit pe toate sub forma perversiunilor.
27. … te îndeamnă să guşti din plăcerile inventate de Dumnezeu, dar în momente, sau în moduri, sau în măsuri pe care El le-a interzis.
28. … îţi insuflă o sete din ce în ce mai mare după o plăcere din ce în ce mai mică
29. … îţi ia sufletul şi nu-ţi dă nimic în schimb.
30. … preferă o religie moderată, pe care o consideră la fel de bună ca şi absenţa religiei însăşi.
31. … vrea să frecventezi oameni bogaţi, deştepţi, intelectuali la modul superficial şi animaţi de un scepticism universal aplicabil.
32. … încearcă să amâne cât de mult poate momentul în care tu conştientizezi ispita care e “lumea”.
33. … schimbă cu totul sensul cuvintelor (vezi “puritanism”).
34. … dispreţuieşte râsul sănătos, preferându-i zeflemeaua.
35. … se străduieşte prin orice metode să te îndepărteze de Dumnezeu, şi doar tu crezi că e nevoie pentru atingerea scopului său malefic de nişte păcate spectaculoase. Adesea, simpla pierdere de vreme este suficientă.
36. … caută să te îndepărteze atât de dureri, cât şi de plăceri, ambele fiind repere ale realităţii.
37. … te îndepărtează de orice lucru îţi place ţie pentru lucrul în sine, şi indiferent de ceea ce cred alţii, preferând să-ţi inoculeze pasiunea pentru lucrurile “importante”, “potrivite”.
38. … te face conştient de virtuţile tale, făcându-le astfel să piardă din strălucire până la dispariţie.
39. … va încerca să te facă să te dispreţuieşti, sperând astfel că-i vei dispreţui şi pe ceilalţi.
40. … face orice ca tu să nu te concentrezi asupra prezentului şi eternităţii.
41. … induce frica obsedantă sau încrederea oarbă.
42. … te îndepărtează de prezent şi de eternitate, te aruncă în trecut dar mai cu seamă în viitor, acesta din urmă fiind cel mai puţin timp asemenea eternităţii divine.
43. … încurajează şcoli de gândire precum evoluţionismul, umanismul ştiinţific sau comunismul, care nu au nimic în comun cu eternitatea, fiind axate pe viitor.
44. … vrea ca tu să mizezi sufleteşte pe viitor, să i te dăruieşti.
45. … încearcă, dacă nu te poate vindeca de mersul la biserică, să te facă să cauţi “biserica ce ţi se potriveşte”.
46. … se străduieşte să-ţi extirpe din conştiinţă interesul pentru subiectul lăcomiei, făcându-te să crezi că aceasta are o latură pur cantitativă. Te face să vezi lăcomia excesului şi să uiţi lăcomia moftului.
47. … te face să creze că acea experienţă curioasă şi în genere de scurtă durată numită “dragoste” este singura raţiune respectabilă a căsătoriei.
48. … te face să crezi că un lucru este acel lucru şi nu altul, şi că un individ este acel individ şi nu altul.
49. … te face să crezi că “a fi” înseamnă “a fi în competiţie”.
50. … te face să consideri intenţia de a fi loial unui partener în scopul întrajutorării, al păstrării castităţii şi al transmiterii vieţii ca mult mai puţin importantă decât un simplu val de pasiune.
51. … te face să crezi că “dragostea” nici nu are stavile şi nici nu mai are nevoie de altceva pentru a-l înnobila pe om.
52. … te face să crezi că nu ai cum să scapi de pasiuni decât dacă le faci pe plac.
53. … te face să crezi că abstinenţa e nesănătoasă.
54. … dă în fiecare epocă direcţia proastei orientări în ce priveşte “gustul” sexual, prin intermediul micului cerc de artişti populari, croitori, actriţe şi directori de imagine care lansează tipul la modă.
55. … îţi sugerează să ai cât mai multe pretenţii de la viaţă.
56. … te face să crezi că există “timpul tău”.
57. … te face să crezi că ai drept exclusiv de proprietate asupra timpului tău.
58. … parodiază.
59. … detestă cântul şi liniştea, preferând zgomotul.
60. … promovează un “Iisus istoric” în detrimentul unui “Iisus simbolic”.
61. … te încurajează să tratezi creştinismul ca pe un simplu mijloc, dar care nu cumva să conducă spre Dumnezeu.
62. … vrea să înlocuiască creştinismul cu o modă cu nuanţe creştine (de tipul: Creştinismul şi Criza, Creştinismul şi Noua Psihologie, Creştinismul şi Vindecarea prin Credinţă, Creştinismul şi Cercetarea Psihică).
63. … transformă gustul schimbării în setea neostoită pentru noutatea absolută.
64. … te face să preferi generozităţii (valoare pozitivă) lipsa de egoism (valoare negativă).
65. … încurajează orice formă de falsă spiritualitate.
66. … încearcă să te convingă că o rugă împlinită, ca şi una refuzată, nu au de fapt nici un efect.
67. … te îndeamnă să crezi că urăşti în numele altora, dezinteresat, când în fapt sentimentul urii îţi aparţine doar ţie.
68. … caută să te aducă la disperare, pentru că disperarea este un păcat mai mare decât toate păcatele care o provoacă.
69. … atunci când te aştepţi la ceva, te face să crezi că ai dreptul să obţii acel ceva, pentru că doar în acest fel simpla dezamăgire se poate transforma în ultragiu.
70. … te face să consideri în orice experienţă care te poate face mai fericit sau mai bun, că datele materiale sunt “adevărate”, pe când elementele spirituale sunt “subiective”. Invers, te face să crezi în orice experienţă care te poate descuraja sau corupe, elementele spirituale sunt singurele adevărate, iar a le ignora te face susceptibil de evazionism.
71. … te face să consideri că doar caracterul urât al unei persoane detestate este “adevărat”, făcându-te să crezi că doar când urăşti pe cineva îl vezi aşa cum e în realitate. Invers, te aduce în punctul în care ţi se pare că frumuseţea unei persoane iubite este un văl subiectiv, care “maschează” ceva.

Citim despre sfaturile pe care un diavol bătrân le acordă unuia mai tânăr, intrăm în lumea demonilor calculaţi care se luptă pentru sufletele necredincioşilor (diavolul e un luptător !), şi constatăm, în mijlocul senzaţiei de malaise care ne invadează pagină cu pagină, că parcurgem o lectură despre noi, dintr-un punct de vedere infra-uman. Nu ştim nimic mai mult despre diavol decât ne-au spus Sfinţii Părinţi. Că are certitudinea divinului, fără ştiinţa acestei certitudini, în vreme ce omul se mulţumeşte adesea cu credinţa, ştiinţa divinului fiind a sfinţilor. Că e mai-marele asceţilor, fiind postitor şi veghetor mai presus de călugări şi de pustnici. Că n-are odihnă şi e plin de inventivitate, mai ceva ca un tânăr manager dornic de afirmare într-o companie multinaţională. Ştiam toate acestea înainte de a deschide volumul lui C.S. Lewis. Aflăm însă din cele 31 de epistole ceva despre om, despre cât de lesne putem fi păcăliţi de Marele Dezamăgitor, despre superficialitatea noastră, despre inconsecvenţa noastră, vai !, mult prea terestră. Şi ne întristăm, împreună cu Demonul, că dispariţia sfinţilor a adus după ea o supă călduţă de păcate în care ne înecăm cu toţii de-a valma, democratic şi egalitarist… Sau, cum spune C.S. Lewis : « Sunt suflete care se pierd cu o crimă, sunt care se dau pe o şeptică. »


Text scris de Radu Iliescu - preluat de pe internet

Despre puterea rugăciunii lui Iisus (Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă)

Rugăciunea este atât de tare şi de puternică încât poţi să te rogi şi să faci ce vrei, căci rugăciunea te va povăţui spre o lucrare adevărată şi dreaptă.
Pentru ca să fii plăcut lui Dumnezeu n-ai nevoie de nimic altceva decât să iubeşti –“iubeşte şi fă ce vrei”, spune Fericitul Augustin – căci cine iubeşte cu adevărat, acela nu poate şi nu vrea să facă ceva ce nu este plăcut fiinţei iubite… cum însă rugăciunea nu este decât revărsarea şi lucrarea dragostei, atunci se poate spune cu toată dreptatea despre ea acelaşi lucru: pentru mântuire nu este nevoie de nimic altceva decât de rugăciunea neîncetată. Roagă-te şi fă ce vrei, şi vei atinge ţelul rugăciunii, vei dobândi iluminarea (odihnirea Duhului Sfânt în tine)!…

Pentru ca să putem desfăşura mai amănunţit înţelesul acestei chestiuni o vom lămuri prin pilde:

1. Roagă-te şi gândeşte ce vrei, şi gândurile tale se vor curăţi prin rugăciune. Rugăciunea îţi va lumina mintea, va izgoni şi va linişti toate gândurile necuviincioase. Asta o întăreşte Sf. Grigorie Sinaitul: “Dacă vrei – ne sfătuieşte el – să-ţi alungi gândurile şi să-ţi cureţi mintea, atunci izgoneşte-le cu rugăciunea, căci în afară de rugăciune, cu nimic nu putem opri gândurile.” Sfântul Ioan Scărarul spune în această privinţă acelaşi lucru:“Caută să biruieşti vrăjmaşii ce ţin de gânduri prin Numele lui Iisus. Afară de această armă nu vei găsi alta.”

2. Roagă-te şi fă ce vrei, şi faptele tale vor fi plăcute lui Dumnezeu, iar pentru tine folositoare şi mântuitoare.
Rugăciunea deasă, chiar şi atunci când nu ţine seama de cererea ce o faci, nu va rămâne fără rod (Marcu Ascetul), pentru că în ea însăşi se află o putere plină de dar. “Sfânt este Numele Lui, şi oricine va chema Numele Domnului se va mântui.” Aşa de pildă, cel ce s-a rugat multă vreme fără să simtă vre-o îmbunătăţire în viaţa lui vicioasă a primit in cele din urma, prin rugăciunea lui, o înţelepţire şi o chemare la pocăinţă.

3. Roagă-te şi nu prea te trudi să birui patimile prin propriile puteri. Rugăciunea le va dărâma în tine: “Căci Cel ce este în voi, este mai mare decât cel ce este în lume”, spune Sfânta Scriptură, iar Sf. Ioan Carpatinul învaţă că dacă tu nu ai darul înfrânării să nu te întristezi, ci să ştii că Dumnezeu cere de la tine silinţă spre rugăciune, şi rugăciunea te va mântui.
Bătrânul descris în Pateric, care “căzând a biruit”, adică poticnindu-se de păcat nu s-a deznădăjduit, ci s-a întors cu rugăciunea spre Dumnezeu şi s-a ridicat în picioare, slujeşte drept dovadă printr-o pildă.

4. Roagă-te şi nu te teme de nimic, nu te înfricoşa de necazuri, nu te spăimânta de năpaste, căci rugăciunea te va apăra, le va înlătura. Adu-ţi aminte de puţin-credinciosul Petru care se îneca, de Pavel care se ruga în temniţă şi de alte cazuri asemănătoare. Toate aceste întâmplări arată puterea, tăria şi întinderea atotcuprinzătoare a rugăciunii făcută în Numele lui Iisus Hristos.

5. Roagă-te oricum, numai mereu, şi nu te nelinişti de nimic. Fii vesel şi liniştit cu duhul, căci rugăciunea va rândui toate şi te va înţelepţi. Ţine minte că despre puterea rugăciunii vorbesc Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Marcu Ascetul; cel dintâi spune că: “Rugăciunea, chiar atunci când este făcută de noi, care suntem plini de păcate, ne curăţă numaidecât” iar al doilea vorbeşte astfel: “Ca să te rogi într-un fel oarecare stă în puterea noastră, dar ca să te rogi curat este un dar de sus.” Prin urmare jertfeşte lui Dumnezeu ceea ce îţi stă în putere, adu-I la început măcar cantitatea, adică un număr cât mai mare de rugăciuni şi puterea lui Dumnezeu se va revărsa în neputinţa ta, devenind o deprindere şi făcându-se una cu firea, va ajunge o rugăciune curată, luminoasă, înflăcărată, şi aşa cum se cuvine.

6. Apoi, în sfârşit îţi mai spun că dacă vremea vegherii tale ar fi însoţită de rugăciune atunci, în chip firesc, nu ţi-ar ajunge timpul nu numai pentru faptele păcătoase, dar nici pentru gânduri necurate.
Vezi câte idei adânci sunt înmănunchiate în această înţeleaptă vorbă: “iubeşte şi fă ce vrei”. Roagă-te şi fă ce vrei!… Cât de îmbucurătoare şi mângâietoare sunt toate cele zise mai sus pentru un păcătos, îngreuiat de slăbiciuni, pentru cel ce geme apăsat de povara patimilor care îl luptă!…
Rugăciunea, iată totul! Ea ne este dată ca un mijloc atotcuprinzător ce duce la mântuirea şi desăvârşirea sufletului? Aşa e! Dar cu numele rugăciunii este aici strâns unită şi condiţia ei: “neîncetat vă rugaţi” porunceşte cuvântul Domnului. Ca urmare, rugăciunea îşi va arăta toată puterea ei lucrătoare şi roadele numai atunci când va fi rostită des, neîncetat, căci repetarea deasă a rugăciunii ţine fără nici o îndoială de voinţa noastră slobodă, pe câtă vreme osârdia, desăvârşirea, ca si curăţia rugăciunii este un dar de sus.
Ne vom ruga prin urmare, cât mai des cu putinţă, vom închina întreaga noastră viaţă rugăciunii, chit că ea va fi risipită la început. Practica repetată des de tot ne va învăţa să fim cu luare aminte, cantitatea ne va conduce negreşit la calitate.

Ca sa învăţăm să facem un lucru bun trebuie să-l săvârşim cât mai des.

text preluat de la prieteniisfmunteathos

PUTEREA RUGACIUNII RECUNOSCUTA STIINTIFIC

Oamenii pot să se vindece într-adevăr în biserici atunci când ating sfintele moaşte sau sanctuarele. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au dovedit-o şi au descoperit şi mecanismul „material” al acestui fenomen divin.[1] „O rugăciune este un remediu puternic”, spune Valeri Slezin, şeful Laboratorului de Neuropsihofiziologi e al Institutului de Cercetare şi Dezvoltare Psihoneurologică Bekhterev din Petersburg . „Rugăciunea nu numai că reglează toate procesele din organismul uman, dar ea repară şi structura grav afectată a conştiinţei.”[2] Profesorul Slezin a făcut ceva de necrezut – a masurat puterea rugăciunii. El a înregistrat electroencefalogramele unor călugări în timp ce se rugau şi a captat un fenomen neobişnuit – „stingerea” completă a cortexului cerebral. Această stare poate fi observată numai la bebeluşii de trei luni, atunci când se află lângă mamele lor, în siguranţă absolută. Pe masură ce persoana creşte, această senzaţie de siguranţă dispare, activitatea creierului creşte şi acest ritm al biocurenţilor cerebrali devine rar, numai în timpul somnului profund sau al rugăciunii, aşa după cum a dovedit omul de ştiinţă. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscută „trezie uşoară, în rugăciune” şi a dovedit ca are o importanţă vitală pentru orice persoană. Este un fapt cunoscut că bolile sunt cauzate mai ales de situaţii negative şi afronturi care ne rămân înfipte în minte. În timpul rugăciunii, însă, grijile se mută pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibilă atât vindecarea psihică şi morală, cât şi cea fizică. Slujbele bisericeşti ajută şi ele la ameliorarea sănătăţii.
Inginera şi electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicală şi Biologică a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sănătăţii unor enoriaşi înainte şi după slujbă. A rezultat că slujba în biserică normalizeaza tensiunea şi valorile analizei sângelui. Se pare că rugăciunile pot să neutralizeze chiar şi radiaţiile. Se ştie că după explozia de la Cernobîl, instrumentele de masură pentru radiaţii au arătat valori care depăşeau capacitatea de măsurare a instrumentului. În apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, însă, aflată la patru km de reactoare, valoarea radiaţiilor era normală. Oamenii de ştiinţă din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, că apa sfinţită, semnul Crucii şi bătutul clopotelor pot să aibă, de asemenea, proprietăţi vindecătoare. De aceea, în Rusia, clopotele bat întotdeauna în cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoară viruşii de gripă, hepatită şi tifos. Proteinele viruşilor se încovoaie şi nu mai poartă infecţia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect şi mai semnificativ : omoară microbii > patogeni (bacilul de colon şi stafilococi) nu numai în apa de la robinet, ci şi în râuri şi lacuri. Este chiar mai eficient decât aparatele moderne de dezinfecţie cu radiaţie magnetică. Laboratorul ştiinţific al Institutului de Medicină Industrială şi Navală a analizat apa înainte şi după sfinţire. A rezultat că dacă se citeşte rugăciunea Tatăl Nostru şi se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentraţia bacteriilor dăunătoare va fi de o sută de ori mai mică. Radiaţia electromagnetică dă rezultate mult inferioare.

Astfel, recomandările Ortodoxe de a binecuvânta orice mâncare sau băutură nu au numai o valoare spirituală, ci şi una preventivă. Apa sfinţită nu este numai purificată, ci ea îşi schimbă şi structura, devine inofensivă şi poate să vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indică o densitate optică mai mare a apei sfinţite, ca şi cum aceasta ar fi înţeles sensul rugăciunilor şi l-ar fi păstrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limită este că vindecă numai pe cei credincioşi. „Apa „distinge” nivelul de credinţă al oamenilor.”, spune A. Malenkovskaia. Atunci când un preot sfinţeşte apa, densitatea optică este de 2,5 ori mai mare, atunci când sfinţirea este efectuată de o persoană credincioasă laică, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat şi necredincios, fără cruce la gât, schimbările au fost nesemnificative.


Tradus din rusă în engleză de Julia Bulighina Trad.
Din engleză în română Cristina M. ©1999-2009 „Pravda Ru”

[1] De fapt, după cum se va vedea, au fost capabili să măsoare unele efecte, dovedind cu mijloacele ştiinţifice actuale ceea ce Sfinţii Părinţi ştiu, prin experinţă, de 2000 de ani, dar „mecanismul”, fiind divin, nu poate fi explicat în termeni omeneşti. (N.T.)

[2] Această putere vindecătoare pe plan fizic, moral şi spiritual a rugăciunii Tatăl Nostru şi a rugăciunii, în general, spusă cu credinţă, am vazut-o cu ochii mei în programul 12 Paşi pentru Alcoolici Anonimi şi Al-Anon (pentru familii afectate de alcoolism). Oameni care erau la un pas de moarte sau pacienţi în spitale de boli mentale au suferit transformări miraculoase. Nu numai că le-a dispărut obsesia alcoolului, dar au ajuns să aibă o sănătate perfectă. Pentru a-şi menţine această stare, continuă să se roage, să practice cei 12 Paşi şi să se abţină de la orice substanţă cu proprietăţi psihotrope, inclusiv uneori anestezia la dentist. Părintele Ortodox Melethios Weber, în cartea sa „Doisprezece Paşi de Transformare” (Twelve Steps of Transformation) explică bazele ortodoxe ale programului, care are efecte pozitive şi asupra neortodocşilor, cu condiţia să aibă credinţă în Dumnezeu.(N. T.)

TEXT PRELUAT DE PE INTERNET

Intrebare si raspuns

Spunea părintele Cleopa: măi, părintele cu care eram eu la oi când eram tânăr s-a întâlnit cu un pustnic şi a întrebat „Părinte, când ar să fie sfârşitul lumii?“. Şi pustnicul i-a răspuns: „Ştii când va fi sfârşitul lumii? Când nu va mai fi cărare de la un vecin la altul“.

Constantin Noica - Scrisoare către Rafail

“Scrisoare către Rafail” a apărut acum 42 de ani, in revista “Prodromos”, numărul 8-9 din 1968, editată în Germania şi în Franţa, şi cuprinde mesajul emoţionant al lui Constantin Noica adresat fiului său, în momentul în care Rafail s-a călugărit.



“Ce poate fi în lumea voastră, dragul meu, că te-ai gândit să pleci din ea? Şi sunt mulţi - mi se spune - care se despart de ea, chiar dacă nu intră în ordin, ca tine. V-a mâhnit peste măsură lumea de azi? Aţi găsit că o puteţi sluji de dincolo de ea? (…) În limba ta există o vorbă a trecutului care-mi pare, într-un fel ,mai adevărată astăzi decât oricare alta.

Este cea a lui Augustin, “iubeşte şi fă ce vrei”.Căci dacă iubeşti cu adevărat - s-a spus - nu mai faci ceea ce vrei, doar ce trebuie. Poate că lumea de azi e uneori smintită pentru că a despărţit pe «fă ce vrei» de «iubeşte». Ea şi-a luat toate libertăţile şi face tot ce-i place, dar nu iubeşte întotdeauna. (…) S-a sfârşit cu lumea aproapelui; este o lume a departelui nostru, cea în care trăim şi se va trăi. Nu e o întâmplare că eu însumi îţi scriu de departe, dragul meu, şi că-ţi scriu pe departe, nu de-a dreptul, ca şi cum ai fi pentru mine doar unul din Rafailii lumii.

Dar nu te dezaprob şi nu i-aş dezaproba nici pe ceilalţi, chiar dacă ar fi oaste şi biserică, iar nu singurateci. Nu vă dezaprob, chiar dacă m-aş teme că trăiţi într-o lume gata făcută- şi care nu mai are ce face. (…) Eu nu am a-ţi da lecţii. Spre capătul vieţii, văd că nu ştiu mai nimic. Dar când mă uit îndărăt, văd că e ceva sigur până şi într-o viaţă ca a mea:e bucuria. N-am avut dreptate decât atunci când m-am bucurat. Omul e fiinţa care jubilează. Omul a făcut bucuria, şi a văzut că era bună. (…) Şi-ţi spun numai: bucură-te şi fă ce vrei!”

De ce s-a călugărit unul dintre cei mai valoroşi actori români

Unul dintre cei mai importanţi actori pe care i-au avut scena şi filmul românesc a schimbat la începutul anilor ‘90 costumele fastuoase de la teatru pe umila haină monahală. Numele său pe când se afla în lume era Dragoş Pâslaru. Astăzi este părintele Valerian.
Dragoş Pâslaru trăieşte de ani de zile restras, în post şi rugăciune, într-un schit de pe Muntele Căpăţânii (varianta românească a Muntelui Golgota) de pe lângă Mânăstirea Frăsinei, care ţine de Arhiepiscopia Râmnicului. Mânăstirea Frăsinei, Athosul din România, este cunoscută drept cea mai strictă. Viaţa monahală se desfăşoară după regulile stricte de la Muntele Athos. În mânăstire nu au voie să intre femei şi nu se găteşte niciodată mâncare cu carne. Sfântul Calinic de la Cernica, întemeietorul mânăstirii, a aşezat la aproximativ 2 kilometri de mânăstire o piatră de legământ pe care sunt gravate cu litere chirilice atât binecuvântări, pentru femeile care vor păstra acest legământ, cât şi blesteme, pentru cele ce vor încălca hotărârea sfântului. „Acest sfânt lăcaş s-a clădit din temelie spre a fi chinovie de părinţi monahi şi fiindcă din partea femeiască putea să aducă vreun scandal monahilor vieţuitori de acolo, de aceea sub grea legătură s-a oprit de la acest loc să mai treacă înainte, sub nici un chip, parte femeiască. Iar cele ce vor îndrăzni a trece să fie sub blestem şi toate nenorocirile să vie asupra lor, precum sărăcia, gârbăvia şi tot felul de pedepse, şi iarăşi, cele ce vor păzi această hotărâre să aibă blagoslovenia lui Dumnezeu şi a smereniei noastre şi să vină asupra lor fericitul bine. Calinic, episcopul Râmnicului Noului Severin, 17 ian. 1867".
Legământul Sfântului Calinic se respectă până în zilele noastre cu maximă stricteţe. În zonă circulă tot soiul de legende legate de nenorocirile care s-au abătut asupra celor care au încălcat porunca sfântului. Cea mai cunoscută este povestea unei tinerei păstoriţe care, pe când îşi păştea oile, din greşeală, a trecut hotarul mânăstirii şi s-a îmbolnăvit de epilepsie. Povestea are totuşi un final fericit, pentru că Sfântul Calinic i-a ascultat rugăciunile şi a tămăduit-o.

Unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti

În acest loc şi-a găsit „vocaţia" Dragoş Pâslaru. Povestea transformării sale spirituale este pe cât de spectaculoasă, pe atât de dramatică. Actorul era în 1990 unul dintre cei mai virulenţi intelectuali anticomunişti. A fost una dintre vocile cele mai sonore ale Pieţei Universităţii, participând la mitingul-maraton de acolo şi la toate conferinţele şi adunările Alianţei Civice. Singura televiziune care exista la vremea aceea, TVR, numită retoric „televiziunea română liberă", era, de fapt, vocea puterii. Dragoş Pâslaru, ca, de altfel, toate personalităţile care participau pe atunci la mitingurile din Piaţa Universităţii, era în mod sistematic demonizat la televizor. Profitând de lipsa de informare a telespectatorilor, s-a spus că actorul Dragoş Pâslaru este legionar, arătându-se chiar fotografii cu el în uniforma Gărzii de Fier. Numai că imaginile cu pricina erau din filmul „Drumeţ în calea lupilor", în care actorul îl interpretase pe Horia Sima. Printr-o diversiune de tip stalinist, omul Dragoş Pâslaru a fost „lipit" de personajul pe care îl jucase.

Băgat în comă de mineri

Veniţi pe 13 iunie 1990 la Bucureşti pentru a „planta panseluţe" în Piaţa Universităţii, minerii l-au recunoscut pe Dragoş Pâslaru şi l-au bătut cu bestialitate. Actorul a fost dus în comă la spital, aflându-se vreme de câteva zile între viaţă şi moarte. La puţină vreme după se s-a refăcut, el a decis să părăsească lumea şi să îmbrace haina monahală. La Mânăstirea Frăsinei a devenit ucenicul unuia dintre cei mai „dăruiţi" duhovnici pe care i-a avut Biserica noastră, părintele Ghelasie. Printre „ascultările" pe care le-a avut (sarcina pe care o primeşte un călugăr se numeşte în limbaj mânăstiresc „ascultare", aceasta fiind, alături de sărăcie şi castitate, unul dintre voturile monahale) s-au numărat cele de îngrijitor de vite, de ajutor la bu-că-tărie şi apoi una mai intelectuală, de şef al cancelariei mânăstirii. Chemat să depună mărturie în dosarul mineriadelor, monahul a refuzat să îi incrimineze pe cei care l-au maltratat, spunând că a iertat tot.

Roluri premonitorii: Alioşa Karamazov şi Culi Ursache

Având o figură de o stranietate neobişnuită, el putea acoperi partituri de mare profunzime, reuşindu-i foarte bine şi personajele negative şi cele pozitive. Pe scena Teatrului Nottara, el a jucat într-o serie de spectacole, colaborând foarte bine, printre alţii, cu regizorul Dan Micu. În direcţia de scenă a acestuia el a interpretat Orlando în „Cum vă place" şi mai ales Alioşa Karamazov în „Karamazovii", rol ce-i prevestea parcă viitoarea cale monahală. Un alt personaj al său care îşi găseşte pacea sufletească ca pustnic, în creierii munţilor, a fost Culi Ursache din filmul „Ochi de urs", în regia lui Stere Gulea. Alte roluri importante în film au fost cel al tânărului singuratic din „Secvenţe" de Alexandru Tatos şi Horia Sima în „Drumeţ în calea lupilor", regia Constantin Vaeni.

Referindu-se la rolul Alioşa Karamazov, actorul Dragoş Pâslaru scria în 1982 în numărul 3 al revistei Teatru: "Tăcerea, veşnica tăcere a lui Alioşa semnifică uimitoarea lui capacitate de a înţelege şi, în aceeaşi clipă, de a ierta orice fărădelege. Neputinţa lui Alioşa de a interveni în desfăşurarea evenimentelor nu vine din nepricepere ci, dimpotrivă, dintr-o prea adâncă cunoaştere a oamenilor, de unde reacţia care conduce la replica lui fundamentală: «Părinte, mi-e frică!» Când am descoperit acest lucru, rolul era pe jumătate rezolvat."



GABRIELA LUPU – www.romanialibera.ro
7 Aprilie 2010

Bucuriile lumii si bucuria lui Hristos

Nu sunt putini cei care vad astazi credinta ortodoxa in culori reci, sumbre. O credinta excesiv de restrictiva, intemeiata aproape intru totul pe negatie. Aceasta ii refuza omului contemporan o sumedenie de placeri, mai mult sau mai putin nevinovate, spre care este ademenit pe toate caile. Astfel, se ajunge la situatia in care el nu se mai regaseste in Biserica pentru ca nu mai regaseste in ea nici bucuria.
Asistam asadar, la paradoxul ca intr-o credinta, afirmata a bucuriei, sa intalnim la tot pasul crestini cu fetele posomorate, cuprinsi de tristete si deznadejde. Asa sa fie? Sau noi nu mai suntem in stare sa participam deplin la adevarul si marturia Bisercii ?
In timp ce credinta ortodoxa ramane peste veacuri una caracterizata de bucurie, deoarece numai in Biserica aflam calea spre bucuria lui Hristos, tristetea si deznadejdea ii cuprind pe cei care se lasa amagiti de “bucuriile acestei lumi”, tanjind in mod nejustificat dupa ele.
Ca membri ai trupului eclezial primim bucuria ca roada Duhului Sfant. Iata ce ne spune in acest sens, Sfantul Apostol Pavel: “Roada Duhului, dimpotriva, este: dragostea, bucuria, pacea, indelunga rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinciosia, blandetea, infranarea poftelor.”(Galateni 5:22, 23)
Sa nu uitam ca suntem ortodocsi nu datorita adeziunii morale la un corp de dogme sau legi bisericesti, cat mai ales datorita unui anumit mod de viata pe care trebuie sa-l adoptam, anume viata in Hristos.
In acest sens, este nevoie de o reconsiderare a placerii si a bucuriei, in viata noastra, in acord cu viziunea Bisericii. Ori in Biserica, asceza are un rol fundamnental in aflarea bucuriei depline, deoarece aceasta izvoraste numai din izbavirea de pacat si apropierea de Dumnezeu.
Asceza reprezinta pentru crestinul ortodox acel NU, spus diavolului si pacatului. El nu neaga lumea, caci ea nu este rea in sine. Crestinul ortodox lupta insa numai impotriva intelesurilor si pornirilor sale patimase cu privire la ea.
Totodata asceza este un DA fiintial, rostit lui Dumnezeu, o afirmare continua a bucuriei de a participa la viata dumnezeiasca.
Hristos nu ne izbaveste numai de pacate, ci mai ales de moarte. Acesta este prilejul supremei bucurii crestine in lumea aceasta: prin Invierea lui Hristos moartea este desfiintata. Prin abolirea mortii, Hristos ne-a daruit posibilitatea de a ne bucura vesnic de El.
Numai cine a vazut chipul unor sfinti contemporani sau al marilor duhovnici, a putut observa ca pe el se rasfrange necontenit lumina si bucuria pascala. Vorbim de aceea bucurie launtrica ce nu mai poate fi umbrita de grijile si necazurile acestei lumi trecatoare.
De aceea, crestinul chiar si in cele mai grele situatii, trebuie sa marturiseasca “intru lumina Ta vom vedea lumina!” (Doxologia Mare), deoarece permanent este scaldat in lumina Invierii.
Sa punem alaturi bucuria pe care o putem afla din lume si cele ale sale, si bucuria pe care ne-o ofera Hristos. Numai gustand din amandoua vom avea posibilitatea de a experia adevarul urmatoarei afirmatii a Mantuitorului: "nu precum da lumea va dau Eu” (In. 14,27 ).
Altfel, avem libertate deplina in a alege si a afla. Dar sa nu cautam bucuria acolo unde nu o putem gasi, anume, in patimi! De aceea, in tumultul de ganduri si fapte, ale vietii de zi cu zi, avem nevoie sa redescoperim cum sa ne bucuram curat si sincer, de lucrurile si persoanele pe care Dumnezeu ni le-a randuit fiecaruia dintre noi.
Pe de alta parte, nu trebuie sa pierdem din vedere ca daca nu ne bucuram inca din viata aceasta de prezenta lui Dumnezeu, nu ne vom putea bucura de ea nici in vesnicie. Asadar, bucuria lui Hristos este singura care pune inceput inca de aici, bucuriei veacului viitor!

Radu Alexandru - www.crestinortodox.ro