Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

vineri, 16 ianuarie 2009

STRANIILE PICTURI ALE LUI MARK RYDEN

Mark Ryden has burst onto the art scene as both pop art illustrator and fine art painter. He has illustrated the cover to many current music artists' CDs. Mark’s paintings are treasured by collectors from Australia to Sweden. A few of his clients include Stephen King, Leonardo Di Caprio, Robert Di Niro, Michael Jackson, Patrick Leonard, Ringo Starr, Danny Elfman, Chris Carter, StevenTyler, Don Was, Kidada Jones, and the famous anti-mogul Long Gone John.

"Well, I have to admit I don't really paint my paintings; a Magic Monkey does. He comes to my studio late at night, when it's very quiet. Mysterious things happen late at night when most people are a sleep. I help the magic monkey, but he does most of the work. My job is to get him to show up. I've been learning just what that takes. He is very particular. The right frame of mind is important; I have to switch my brain from linear, logical thinking to creative, free feeling. If I start to think too much, then it's time for a nap or perhaps build a fort out of blankets with my son. Things have to flow from a place that is more subconscious anduninhibited. When you believe and have faith things will flow. You can really feel it. It's like magic. The monkey comes tappingat the door, we get the paint and brushes out of the treasure chest and we have agreat time making art."

Mark Ryden, October, 1999