Extaz în doi

Înţelege, te rog, că ceea ce simt eu, simt numai când eşti lângă mine. În rest este o dezintegrare sentimentală, un bombardament de minuscule sentimente, care doar în prezenţa ta se condensează şi se aruncă în cascade asupră-ţi. Degeaba caut atributele dragostei, ele nu există, totul se supune unei patimi fără de margini.

Două chipuri aprinse, prăbuşite unul peste altul într-o orizontală obligatorie, ochii închişi, părul ud căzut în dezordine de pe fruntea ta pe faţa mea, buzele boţite de mulţimea de sărutări, două trupuri goale strâns înlănţuite de mâini ce frământă carnea, sânii tăi roşii străpungând pieptul meu, o dogoare ce vine dinăuntru şi răzbate în afară, o apăsare continuă ca o contopire într-un singur trup, o mulţime de plăceri sublime, intime care încep de la simpla atingere a pielii şi se termină cu însuşi actul, plin de extaz, al contopirii.

În tot acest timp ne smulgem unul altuia ironii care prefac buzele în zâmbet şi ochii în luceferi.

De la sublimul sărut la muşcătura în carnea moale a sânului, mâinile vor să simtă ceea ce ochii ar vrea să vadă: fiecare linie, fiecare contur, orice tremur, orice tresarire.

Aş putea să-ţi ţin o lecţie de anatomie, dar mă gâdilă un licurici în talpă …

E momentul suprem în care toate simţurile participă, trăiesc, visează plăcerea. Respiraţiile noastre, când precipitate, când leneşe, se întrepătrund până la suprema apropiere fizică a trupurilor.

Cuvinte se rostesc puţine în singurătatea paharului de apă de pe noptiera patului în care noi ne hârjonim de-a v-aţi ascunselea şi hai să facem copii.

Totul trăieşte clipa, dincolo de viaţă. O beţie primordială, o nebunie simplă şi naturală. Orice mângâiere este o dureroasă plăcere, orice tremur o dorinţă neîmplinită, orice geamăt sau tresărire o satisfacţie, o împlinire a plăcerii. Suntem trupuri de ciocolată caldă şi ne gustăm, unul pe altul, cu multă plăcere, pe săturate.

Îţi mângâi scarabeul din templul trupului tău, pe când tu îmi pipăi, cu mâna, sigiliul lui Ra …

Zbuciumul trupurilor şi necontenita căutare a buzelor în sărut sunt singurul nostru limbaj. Ochii fugar deschişi acceptă visul şi se închid de îndată pentru a nu-l pierde. Aici ca oriunde suntem în căutarea perfecţiunii…

Simt cum se izbesc de mine valurile infinitului şi nu ştiu de unde încep Eu - marea şi unde te sfârşeşti Tu – oceanul.

Acum, strâns cuprinşi în braţele dragostei, îmi doresc să opresc timpul şi să ieşim afară pe fereastră, evitând contactul dur cu cerul, ca nu cumva să trezim norii şi să ne pomenim inundaţi de tristeţea soarelui ascuns după ei. Acolo afară, pentru liniştea sentimentelor noastre, voi înălţa un fir din părul tău, până la cer, închipuind un eşafod special pe care să executăm încă nerostitele noastre cuvinte nepotrivite… de despărţire.



De iubit, te iubesc chiar fără să vreau!