de Radu Demetrescu Gyr
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veşminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.
S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugina
parcă purtase lanţuri cândva.
Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vargi.
Părea celula munte, părea căpăţână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani…
Când m-am deşteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…
Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns !
Doar razele reci, ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au străpuns…
- Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.
Azi noapte Iisus mi-a intrat în celulă.
O, ce trist şi ce-nalt părea Crist !
Luna venea după El, în celulă
şi-L făcea mai înalt şi mai trist.
Mâinile Lui păreau crini pe morminte,
ochii adânci ca nişte păduri.
Luna-L bătea cu argint pe veşminte
argintându-I pe mâini vechi spărturi.
Uimit am sărit de sub pătura sură:
- De unde vii, Doamne, din ce veac ?
Iisus a dus lin un deget la gură
şi mi-a făcut semn ca să tac.
S-a aşezat lângă mine pe rogojină:
- Pune-mi pe răni mâna ta !
Pe glezne-avea urme de cuie şi rugina
parcă purtase lanţuri cândva.
Oftând şi-a întins truditele oase
pe rogojina mea cu libărci.
Luna lumina, dar zăbrelele groase
lungeau pe zăpada Lui, vargi.
Părea celula munte, părea căpăţână
şi mişunau păduchi şi guzgani.
Am simţit cum îmi cade capul pe mână
şi-am adormit o mie de ani…
Când m-am deşteptat din afunda genună,
miroseau paiele a trandafiri.
Eram în celula şi era lună,
numai Iisus nu era nicăiri…
Am întins braţele, nimeni, tăcere.
Am întrebat zidul: nici un răspuns !
Doar razele reci, ascuţite-n unghere,
cu suliţa lor m-au străpuns…
- Unde eşti, Doamne ? Am urlat la zabrele.
Din lună venea fum de căţui…
M-am pipăit… şi pe mâinile mele,
am găsit urmele cuielor Lui.
