Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

sâmbătă, 12 decembrie 2009

Crimele comise de regimul comunist în România





O analiză detaliată a crimelor comise de regimul comunist în România a fost făcută de Comisia Prezidenţială pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România creată de preşedinţia României în aprilie 2006, care a elaborat un raport cunoscut de publicul mai larg sub numele de „Raportul Tismăneanu”. În acest raport, cu toate neajunsurile lui, au fost identificate următoarele crime principale comise de regimul comunist din România:


Abandonarea intereselor naţionale prin servilism în relaţiile cu URSS după 1945;
Anihilarea statului de drept si a pluralismului prin înscenări şi fraude, mai ales după furtul alegerilor în noiembrie 1946;
Distrugerea partidelor politice, prin arestarea liderilor şi a militanţilor;
Impunerea unui regim dictatorial total înfeudat Moscovei şi ostil valorilor politice şi culturale naţionale, lichidarea sindicatelor libere, distrugerea social-democraţiei ca mişcare politică opusă bolşevismului PCR;
Sovietizarea totală, prin forţa, a României, mai ales în perioada 1948-1956, şi impunerea unui sistem politic despotic, condus de o castă profitoare (nomenclatura), strâns unită în jurul liderului suprem;
Politica de exterminism social (lichidarea fizică, prin asasinat, deportare, întemniţare, muncă forţată, a unor categorii sociale - burghezie, moşierime, ţărani, intelectuali, studenţi) ghidată de preceptul luptei de clasă a făcut între 500.000 şi două milioane de victime;
Persecuţia minorităţilor etnice, religioase, culturale ori de orientare sexuală;
Exterminarea programată a deţinuţilor politici;
Exterminarea grupurilor de partizani care reprezentau rezistenţa anticomunistă armată în munţi (1945-1962);
Represiunea împotriva cultelor, desfiinţarea Bisericii Greco-Catolice;
Arestarea, uciderea, detenţia politica sau deportarea ţăranilor oponenţi colectivizării, lichidarea violentă a revoltelor ţărăneşti (1949-1962);
Deportările cu scop de exterminare, represiunile etnice, gonirea si „vânzarea” evreilor şi germanilor;
Represiunea împotriva culturii, cenzura extremă, arestarea si umilirea intelectualilor neînregimentaţi ori protestatari (1945-1989);
Reprimarea mişcărilor şi acţiunilor studenţeşti din 1956;
Reprimarea mişcărilor muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi a celorlalte greve din anii 1980;
Reprimarea oponenţilor şi disidenţilor în anii 1970 şi 1980 (omorârea inginerului Gheorghe Ursu, condamnarea la moarte a lui Mircea Răceanu, Liviu Turcu, Constantin Răută);
Distrugerea patrimoniului istoric şi cultural prin dărâmările din anii 1980 (un sfert din centrul istoric al Bucureştiului), constrângerea unei părţi a populaţiei de a-şi părăsi locuinţele;
Consecinţele criminale ale „politicii demografice” (1966-1989);
Impunerea unor norme aberante privitoare la „alimentaţia raţională”; înfometarea populaţiei, oprirea căldurii, starea de mizerie la care regimul a condamnat un întreg popor;
Conceptualizarea mizeriei materiale şi morale, precum şi a fricii, ca instrumente de menţinere a puterii comuniste;
Masacrarea cetăţenilor, din ordinul lui Nicolae Ceauşescu, cu aprobarea conducerii Comitetului Politic Executiv al CC al PCR, în timpul Revoluţiei din 1989.

Mulţi oameni, în special cei vârstnici, sunt nostalgici cu privire la Ceauşescu şi perioada comunistă pe care el a reprezentant-o pentru România. Eu cred, deşi urăsc tot ceea ce reprezintă comunismul, că ar fi existat şi atunci lideri comunişti cu mult mai buni, mai patrioţi şi mai români decât Ceauşescu. Din lista de mai jos vă puteţi alege cu siguranţă unul mai bun, dar mai puţin norocos decât Ceauşescu.
Dar nostalgia după comunism şi mediocritatea lui Ceauşescu, uitând toate abuzurile comise de el şi înaintaşii lui ( doar pentru că nu am fost direct afectaţi de acestea ) este pentru orice român o laşitate.


Iată o listă incompletă cu persoane care şi-au legat numele de comunism în România:



Dacă lista aceasta nu vă ajunge, puteţi să vă gândiţi şi la unii dintre politicienii noştrii actuali, neocomunişti de frunte ai României postdecembriste.

Publicat de la
Etichete: