Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

joi, 31 decembrie 2009

Nachtmusick

de Nicolae Steinhardt


Şi cîinii lătrară iar
toată noaptea
valea răsunînd
de strident încăpăţînata lor
universal monotonă duşmănie

N-are rost să mă prefac că n-aud
lătratul îmi despică somnul
de cap şi urechi,
omule!

Am încercat să urmez sfatul
lui Rabbi Nachman din Wroczlaw:
De nu vei putea dormi
Adună gîndul Judecăţii de Apoi
în minte-ţi

dar n-a ajutat deloc
Aşa că pentru a mă-nspăimînta alene
am chemat în ajutor
Cartea Tibetană a Morţilor

şi mi-am imaginat sufletul
hoinărind prin Bardo
asaltat, devastat de matrici fără numar
Care m-au înspăimîntat de moarte
şi au alungat somnul
în depărtări de nepătruns

Născut din nou! Trebuind
să supravieţuieşti încă o dată
violurilor, răpirilor, luărilor de ostatici, terorii
sidei, drogurilor
aiatolahilor, dogmaticilor,
micilor dictatori sîngeroşi
mereu neliniştiţi, purtîndu-şi insomniile şi
imaginînd neobosit planuri fără greşeală
a Fericirii Pure şi Perfecte

Decadenţa Apusului
( - Spengler şi Toynbee zîmbind condescendent
şi dînd aprobativ din capete cunoscătoare - )
devenind sclavul
Estului roşu, Estului apropiat
Estului îndepărtat şi Sudului negru
acel Pămînt al Nimănui în haos
Tortură, rînjete psihiatrice
( Nu i-aţi auzit rîzînd !)
Prostie,
Doar doza diferă
Daţi-le-o!
Şi ei iţi oferă o linguriţă de rahat
tu o dai la o parte şi ceri un polonic
zelul tău implementează ordine
brutale şi inepuizabile
pare să-ţi placă, consideri că e de datoria ta,
dacă nu chiar sacră de-a dreptul.
Cei terorizaţi devenind mai răi decât teroriştii
( o, cu mult mai răi )
Nu, destul.
Bine aţi venit, domnule Brink
Şi dacă-i adevărat va trebui să ne întoarcem
iar şi iar în mocirlă
în Bordelul ăsta nemaipomenit?
( luînd din ce în ce mai mult forma
supralicitatului Ev Mediu )

Şi dintr-o dată mi-am adus aminte
dictonul lui Jules Renard
Francezul ăla deştept:
,, Somnul celor drepţi? Ce-i drepţi
n-ar trebui să doarmă deloc!”
Şi asta mi-a redat calmul
brusc
şi m-am cufundat în somn
adînc
ca un nou născut
al unui alt, mai blînd şi mai prietenos, secol.


în româneşte de Dayana Şteţco

din cartea Primejdia mărturisirii, Convorbiri cu Ioan Pintea