Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

miercuri, 16 decembrie 2009

Părerea mea pentru domnul Victor Rebengiuc




,, După 20 de ani de când a făcut gestul simbolic să ofere un sul de hârtie igienică celor care s-au murdărit la gură cântând regimul comunist, actorul Victor Rebengiuc dă un interviu ziarului Gândul, în care vorbeşte fără milă despre boala care macină poporul român. „Suntem nişte nemâncaţi şi nişte pomanagii. Ne place pomana, ne plac foloasele fără prea multă muncă şi fără nicio responsabilitate”, spune actorul, sătul de obiceiurile pământului şi de obsesia naţională a micului gratuit. El constată că, deşi material stăm mai bine, la 20 de ani de la Revoluţie, România este „degradată moral“: „La pomană se înghesuie toţi, se calcă în picioare. Ce e un mic? Pentru orice om, e posibil să-şi cumpere unul de la un grataragiu din colţul străzii. Dar ei nu! Ideea e să te baţi cu toţi, să te împingi acolo, să-ţi dea unii mititelul gratis şi pe urmă să-l mănânci fericit şi cu hainele rupte în urma luptei“.
Victor Rebengiuc se referă la România şi la români „după 20 de ani“, la noul Guvern „de incompetenţi”, la obsesia naţională Gigi Becali, la degradarea mass-media ce produce, la rândul ei, degradarea spirituală a societăţii româneşti. Nu în ultimul rând, dezvăluie cum trăieşte „viaţa pe timp de criză“, găsind salvarea în cultură, în gătit şi mâncat sănătos, în comunicarea pe internet, prin Facebook.
Una dintre cele mai intransigente conştiinţe publice, Victor Rebengiuc nu s-a sfiit, în ultimii ani, să pună degetul pe rănile societăţii româneşti şi să sprijine puţinele iniţiative despre care a crezut că sunt de natură să ridice societatea. În paralel, şi-a continuat cariera pe scenă, devenind cel mai premiat actor român, cea mai recentă nominalizare a lui la titlul de cel mai bun actor într-un rol principal.”

Ziarul Gândul - Cristina MODREANU 27 APRILIE 2009

De la gestul cu hârtia igienică de acum 20 de ani, nu îl mai plac pe dl Victor Rebengiuc. Am văzut în direct la TVR gestul domniei sale şi mi s-a părut extrem de teatral, grotesc şi dureros. Atunci aveam doar 20 de ani şi pe străzile României mureau oameni nevinovaţi.



În primul rând ar fi trebuit să o folosească pentru gura domniei sale şi apoi să o ofere tuturor românilor mai mult sau mai puţin pătaţi.( Pentru că orice produs are instrucţiuni de folosire sau i se prezintă modul de utilizare la TV ). Ca simplu actor, în toată cariera sa este imposibil să nu fi rostit măcar un cuvânt pro-comunism, indirect, involuntar, inconştient. Să nu uite că nu toate cuvintele sale au fost din Shakespeare, într-o perioadă în care pentru a apărea în filme sau pe scena unui teatru, trebuia să faci regimului nişte concesii mai mari sau mai mărunte, disident fiind sau nu. Rolul său din filmul Buzduganul cu trei peceţi ( o replică la filmul Mihai Viteazul făcut cu Amza Pellea ) a fost magistral dar a servit de minune partidului ca mijloc de propagandă patriotardă, a legitimat pentru mintea poporului român anumite concepte de tip Academia Ştefan Gheorghiu. ( Filmul este o comandă făcută chiar de şeful statului, Nicolae Ceauşescu, care dorea un film cu mai multă "conştiinţă de clasă", care să pună mai puţin accentul pe acţiune şi lupte şi mai mult pe "gândirea" eroului, al cărui urmaş se credea. )



În al doilea rând sunt supărat pe el şi pe toţi bucureştenii cu cap mare de atunci ( şi de acum ) care nu au făcut nimic pentru a darâma mai repede regimul ceauşist. Au trebuit sa fie mai întâi mişcările muncitoreşti din Valea Jiului (1977), Braşov (1987) şi apoi să înceapă Revoluţia de la Timişoara pentru ca bucureştenii să aibă curajul să iasă în stradă. Aşa că glasul mai domol când vine vorba de dizidenţă şi revoltă, atunci şi acum, fie şi numai cu gândul sau cuvântul. Libertatea a început mai întâi în provincie şi nu la Bucureşti, şi dacă nu era Timişoara mai întâi, era Iaşiul, Aradul, Clujul, dar nu Bucureştiul.



În al treilea rând nu l-am înţeles pe dl Victor Rebengiuc când s-a înregimentat în campania ,, Noi vrem respect „ de la Realitatea TV. Gestul în sine este laudabil dar din păcate momentul a fost prost ales, în plină campanie de alegeri prezidenţiale, la o televiziune aservită politic şi deţinută de un om de afaceri foarte controversat. Domnule Victor Rebengiuc vi s-a terminat hârtia igienică sau neuronii anticomunişti?



Din păcate sunteţi şi dumneavoastră un român obişnuit, ca noi toţi ceilalţi. Poate nu aveţi interese materiale şi sunteţi mânat de intenţii bune, dar ce-ar fi dacă nu v-aţi mai da cu părerea în toate şi aţi rămâne doar un actor bun, foarte bun şi atât. Nu mai daţi sfaturi pe care nu vi le cere nimeni, nu mai emiteţi sentinţe ştiute de toţi românii, doar pentru că sunteţi cunoscut şi recunoscut pe stradă. Acţionaţi dacă puteţi, dar nu prin vorbe pentru că ne-am săturat de vorbe şi de pseudoanalişti politici. Fiţi anonimul care face bine în România aşa cum sunt mii de oameni care nu doresc să apară în presă sau la TV şi nici să fie recunoscuţi pe stradă. Oamenii cu suflet bun eşuează în cele din urmă în politică sau media şi de aceea este bine să vă feriţi de aceste tipuri de implicări. Eşecul politic al unor oameni de bine ( a se citi şi oameni de cultură ) precum Ana Blandiana, Ion Caramitru, Mircea Dinescu etc şi în curând Mihai Mălaimare şi Mircea Diaconu sunt suficiente. Nu va exista niciodată un partid al celor buni, iar dvs sunteţi prea slab şi prea bătrân pentru a învinge, de unul singur, sistemul.



Dacă în 20 de ani nu s-a schimbat nimic în bine în societatea românescă atunci este şi vina dvs şi trebuie mai întâi să vă cereţi dvs scuze pentru lipsă de forţă în slujba binelui prin calitatea dvs de maestru actor şi apoi să ne criticaţi pe noi toţi ceilalţi.



Vă doresc numai bine. Binele care trebuie făcut doar în tăcere.