DE VORBA CU CATIVA INTELECTUALI
- Spuneti-ne si noua ceva despre lagarul de la Manastirea Oranki si despre calugarii care au fost martirizati de comunisti acolo!
- Oranki era manastirea nobililor rusi, in centrul Rusiei, aproape de Volga, in anul 1918 comunistii au desfiintat-o . si au facut acolo lagar de calugari, inchizand in ea peste 11000 de calugari din toate manastirile Rusiei. Erau printre ei si preoti calugari si preoti de mir, si aveau in frunte un episcop.
In anul 1918 a venit de la Moscova o delegatie militara comunista si i-a intrebat:
- "Mergeti cu noi, sau nu? Aveti 24 de ore timp de gandire!" Iar episcopul le-a zis:
- Este prea mult pana maine! Va dam raspunsul in 10 minute!" Atunci episcopul s-a intors spre calugari si i-a intrebat: "Fratilor, acum aveti ocazia sa va faceti mucenici pentru Hristos! Vreti sa va uniti cu comunistii? Sau vreti sa va dati viata pentru Hristos si sa va numarati in ceata sfintilor mucenici? Sa nu va temeti! Hristos este cu noi! Hristos ne cheama la El!" Atunci au strigat toti intr-un glas: "Vrem sa murim pentru Hristos!"
Si asa au fost impuscati toti cu mitraliera in cap, timp de o luna de zile, cate 300-500 in fiecare zi, fiind ingropati intr-o vagauna mare din curtea manastirii. Unii sapau santul, apoi erau impuscati, iar altii ii acopereau cu pamant si sapau mai departe santul; apoi si ei, la randul lor, erau impuscati, pana i-au ingropat pe toti. Iar pe episcop l-au impuscat la urma si l-au ingropat, asezat pe un mic scaunel, intre calugarii ucisi.
A fost un adevarat masacru in masa al calugarilor rusi sub comunisti, unic in Istoria Bisericii contemporane, despre care nu se vorbeste nimic si nu s-a scris nimic pana acum. Eu sunt singurul preot ortodox care mai sunt in viata, martor ocular la descoperirea moastelor acestor sfinti martiri de la Oranki, unde am stat in lagar ca preot militar intre anii 1942-1948. Am scris si o carte despre acest fenomen, aflata sub tipar la Bucuresti, care se cheama "Oranki".
In lagar la Oranki erau vreo 14000 de prizonieri de razboi de la Stalingrad, romani, nemti si alte natii europene, si ne trebuiau closete.
Atunci comandantul a pus niste soldati sa sape o groapa mare in spatele bisericii, deasupra unei vagauni. Sapand acolo s-a dat de osemintele acestor calugari impuscati.
Atunci cativa soldati romani au venit la mine si mi-au spus:
- Parinte, Bejan, am gasit un sant plin cu trupuri de calugari, impuscati in cap, cazuti unul peste altul, imbracati in haine negre calugaresti! Ce sa facem?
- Sapati in continuare cu atentie si vedeti ce mai gasiti! Dupa un timp iar au venit la mine.
- Parinte Bejan, am gasit un preot batran neputred, asezat pe un scaunel intre ceilalti calugari. Se cunoaste bine cum a fost impuscat in cap; are la gat un lant cu cruce si o icoana de metal cu chipul maicii Domnului!
- Fratilor - le-am spus -, mergeti la comandantul lagarului si-i raportati. Aici este o mare minune. Toti calugarii acestia, in frunte cu episcopul neputred sunt sfinti, sunt mucenici ucisi de comunisti prin anul 1918-1920. Nu mai facem closet aici!
Pe un scaun mic sedea asezat un arhiereu, ori poate staret de manastire, sau episcop. Dupa ce l-am cunoscut? Avea engolpion pe piept si o cruce alaturi de engolpion, cum poarta episcopii.
Crucea aceea i-au furat-o cei care sapau la closet. Au taiat-o bucati si au impartit-o. Engolpionul l-am salvat eu, dar I-a luat comandantul lagarului. L-am chemat eu acolo. Iar el a zis: "Dar acesta ce se chinuieste pe scaun? Scoateti-l de aici si ingropati-l undeva, ca oamenii!" Si m-a delegat pe mine sa fac acest lucru.
Am vorbit la atelierul lagarului si s-a facut un scaun puternic de stejar. L-am asezat si l-am legat aici pe piept in crucis, ca sa stea drept. M-am dus, l-am stropit cu aghiasma de la cap pana la picioare, stropind si toate celelalte schelete care erau acolo. Apoi am inmormantat din nou arhiereste pe acei episcop, langa o fantana din incinta Manastirii Oranki, pe acel scaun.
Acela este un sfant in toata puterea cuvantului.
In fantana aceea izbucneste uneori apa in sus, dupa vrednicia celui care ia apa de acolo. Vara, la 6 august, vin la aceasta fantana preoti batrani fosti prin puscarii, unii infirmi, care au scapat cu viata din puscariile Siberiei si fac Sfanta Liturghie acolo; apoi se reintorc la casele lor. Am asistat si noi, cei din lagar la Sfanta Liturghie.
Cu porunca comandantului de lagar i-am facut o carcasa puternica din lemn de stejar, ca sa nu fie turtit si a ramas inchis in acea carcasa de stejar. Dar am vazut la el o minune. Era impuscat in cap. Cand l-am scos dintre ceilalti calugari trupul lui neputred s-a intins ca si cum atunci ar fi murit.
Aceasta am povestit-o la doi tineri intelectuali rusi, unul de origine romana, si lucrul acesta i-a impresionat pe amandoi. Pe urma acesti cercetatori s-au dus acolo la Oranki sa constate daca cei 11000 de calugari martiri se afla in acel loc. Dar n-au putut, pentru ca la Oranki, unde am fost noi prizonieri, s-a facut o puscarie de femei si nu le-a dat voie sa se apropie. Au incercat sa capete aprobare pentru deshumarea lor, dar asta este o treaba mare, grea, ca sa deshumezi 11000 de schelete si sa le inmormantezi crestineste; nu este lucrare de doi oameni. Asta-i lucrarea unui sat intreg si mai mult. Ganditi-va 11000 de trupuri de calugari f orneaza o armata intreaga! Aceasta-i oastea imparatului ceresc! Sfinti ai lui Hristos! Noi, cand i-am descoperit, i-am acoperit cu pamant din nou. N-am mai facut closet acolo. Am facut in alta parte. A ramas asa in mila lui Dumnezeu si in stiinta Lui. S-au dus cei doi studenti, au facut o sapatura si au constatat exact ce-am spus eu si ei au capatat incredere. Au gasit osemintele, nu l-au gasit pe arhiereu, ca n-au sapat in dreptul lui, cum le-am dat eu schita acelei vaiugi in care erau rasturnati unul peste altul calugarii si preotii impuscati. Nu l-au gasit pe episcop pentru ca au sapat numai 2 metri, cu voia autoritatilor. Au astupat la loc dupa ce au gasit schelete unul peste altul. Au capatat mare incredere si au venit din nou la mine sa confirme spusele mele. La dansii nu-i atata libertate religioasa ca la noi, este mai putina, inca spiritul comunist este foarte puternic si atunci au amanat treaba aceasta sine die.
- In ce an ati gasit moastele?
- I-am descoperit in 1942, toamna, dar au fost executati in 1918. Atunci la preotii si calugarii din Rusia li s-a pus intrebarea de catre comunisti: 'Mergeti cu noi sau nu?". Toti acestia au raspuns:
Nu! Ramanem cu Hristos!". Atunci au fost impuscati acolo la fata locului, cum v-am spus mai sus.
- Osemintele acestea inseamna ca sunt moaste de oameni sfinti!
- Sigur ca da! Martiri adevarati, ca in timpul persecutiilor romane. Unsprezece mii de martiri toti.
Numai calugari si preoti, in frunte cu acel episcop sfant. Nici un om din sat. Din secolele MII n-au mai fost ucisi asa de multi martiri ca sub comunisti.
Era obiceiul la Manastirea Oranki unde ne aflam in lagar ca, in fiecare an, pe 6 august, la "Schimbarea Domnului la Fata", se adunau preoti rusi veterani, batrani si unii infirmi, care fusesera inchisi prin Siberia, si faceau o Sfanta Liturghie la acea fantana, la care asistam si noi. Erau unii preoti cu viata sfanta. Langa aceasta fantana am ingropat moastele acelui episcop sfant, pe care l-am gasit intreg intre cei 11000 de calugari mucenici, imi pare rau ca i-am uitat numele.
- Au dat voie autoritatile celor doi tineri sa ia din osemintele martirilor de Oranki?
- Nu, nimic! Doar atat, sa constate ca sunt. Autoritatile se faceau ca nu stiu nimic. Ce-i interesa?
Eu i-am trimis la un martor ocular de acolo, nu stiu daca mai traieste, caci in 1918 reusise sa scape un calugar rasofor de la Oranki, care devenise morar intr-o padure in taiga, acolo pe o apa. Avea moara si toti oamenii se duceau si-si macinau ovazul acolo; porumb doar nu era, nici mei. II chema parintele Teodot. Cu el am intrat in legatura prin 1944-1945, si datele despre aceasta ucidere in masa el mi le-a furnizat, dupa ce noi am constatat existenta acestor oseminte. El singur a reusit sa scape de acolo, singur! Cum a reusit, nu stiu. Era din partea locului. S-o fi ascuns pe undeva.
- Cum l-ati intalnit pe acest calugar Teodot?
- Intr-o iarna grea ne-a scos sa taiem lemne de foc intr-o padure mare la nord de lagar. Ne pazeau ceasovoii rusi, gardieni civili inarmati. Cum mergeam eu singur prin padure, am dat de o casa mica pe valea unui parau. Am batut la poarta. A iesit un rus batran cu barba si m-a intrebat cine sunt si ce doresc.
I-am spus ca sunt prizonier la Oranki si ca sunt preot ortodox roman. De treizeci de ani nu mai vazuse preot ortodox. Era in mijlocul padurii. El traia foarte bine crestinismul acolo la moara. Eram un strain pentru el, insa a capatat incredere in mine. S-a convins ca sunt preot ortodox. Era simplu calugar; nu putea face nimic ca preot. Stia toata randuiala. Avea o carte de pe care-si facea canonul, seara dupa ce termina lucrul.
Era foarte credincios. Nu prea cred sa mai traiasca. Cadea in genunchi totdeauna cand mergeam eu acolo si-mi spunea si mie: "Stai in genunchi!". Cand stateam in genunchi, ne inchinam amandoi. El spunea ce stia, ce-si mai aducea aminte; eu eram mai bine dotat ca el. Am reusit noi sa punem mana pe un ceaslov de la un rus.
Avea un fel de magazie cu de toate, unde era moara. Era o moara de apa cu doua pietre care macinau, prin caderea apei.
Prima data cand ne-am intalnit, m-a intrebat:
- Esti preot ortodox? si a inceput a plange.
- Da, i-am raspuns.
- Atunci sa-ti spun si eu o taina: Sunt calugar din Manastirea Oranki. Ma cheama Teodot si in 1918, cand eram tanar, am fugit noaptea, ca sa nu ma ucida. Mi-am facut apoi o casuta si o moara de apa in aceasta padure. N-am mai intalnit un preot ortodox de cand am plecat de la Oranki!
Eu i-am spus cum am descoperit acel sant cu calugari impuscati si apoi l-am intrebat:
- Ce s-a intamplat acolo in manastire, caci am gasit un sant mare plin cu calugari?
El, plangand, mi-a spus:
- Comunistii atei, cand au intrat la putere, au prins 11000 de calugari si preoti din toate manastirile si i-au inchis acolo, printre care eram si eu. Au venit niste militari calari si ne-au intrebat: "Vreti sa mergeti cu noi?" Iar episcopul si cu toti calugarii au raspuns: "Nu mergem cu voi, ca sunteti atei! Vrem sa murim pentru Hristos!".
Eu am reusit sa scap. Si asa i-au pus sa sape un sant mare si lung de sute de metri si i-au impuscat intr-o luna pe toti, iar la urma pe episcop. Ei singuri isi sapau santul si singuri il astupau. Dar erau plini de credinta in Hristos si traiau numai in post si rugaciune pana i-au ucis ateii.
- Cand v-au arestat pentru prima data si care au fost motivele?
- Acolo n-am fost ca arestat. Acolo am fost ca prizonier de razboi intre anii 1942-1948. Am stat destul de mult in lagarul de la Oranki si pe mine m-au pasionat lucrurile astea, cum v-ar fi pasionat si pe dumneavoastra.
- Spovedeati si botezati, acolo in lagar?
- Nu era voie nici sa te inchini, insa am ajuns pana la urma sa botez niste rusi si niste copii. Cu mare paza, cu mare frica, dar am ajuns.
- Si cum ii botezati?
- Prin turnare. Erau maturi. Unde sa-i bagi? Le turnam apa pe cap! Preotii nostri "in Ardeal, sub influenta catolicilor, fac botezul prin turnare, toarna agheasma pe capul copilului, chiar a copiilor, nu numai a maturilor, si-i boteaza. Dar stiti ca prin Asia Mica, uneori foarte rar, se botezau cu nisip, il bagi in nisip, caci orice pietricica contine un bob de apa. Orice stanca are apa. Si cu nisip se face botezul din lipsa de apa.
- Dar cred ca nu le mai faceati Mirungerea si toate celelalte. Ramaneau doar cu formula Botezului prin turnare!
- Le spuneam: "Cand se clarifica viata crestina in tara voastra, mergeti la un preot care va apare intre voi acolo, si spuneti-i ca sunteti botezati, dar ca nu sunteti miruiti!" De unde mir? Ma multumeam sa-i botez si era perfect de valabil Botezul. Deocamdata, Mantuitorul, pe mine si pe sfintia ta, ne-a trimis la predicare si la botez.
Nu stim daca totodata a aparut si taina Mirungerii sau mai tarziu, pe la 12-14 ani. Dar noi o aplicam imediat si nu este altceva decat inscrierea crestinilor in oastea Domnului.
Eu am avut ocazia de la inceputul razboiului sa botez multi rusi,- de la Nistru pana in Siberia. Ne cerea episcopul armatei, Partenie Ciopron, sa-i inregistram pe cei botezati. Absurd! Trebuia sa faci cancelarie. Era absurd! Veneau oamenii: "Parinte, uite, noi nu suntem botezati! Uite, avem apa!" Era cald, vara. "Hai pana la rau si ne boteaza", si-i botezam si-i miruiam. Atunci aveam si Sfantul Mir cu mine.
Odata am botezat intr-o singura zi, intr-un sat, 300 de insi. Crezi ca-i usor sa-i bagi pe toti in apa, sa-i botezi dupa randuiala? I-am bagat in apa, i-am scufundat, ca aveam loc, si i-am scos asa ca la Iordan. Buni, foarte bucurosi oamenii! Iar soldatii nostri toti, cu ofiterii, s-au tocmit nasi pentru Botez.
Crezi ca a fost o opera usoara? in fata bateau tunurile si eu faceam misionarism, ca stiam bine ruseste inca inainte de a ma duce la razboi si in prizonierat. Am lucrat in Basarabia la Consiliul Social timp de 5 ani, cate 3 luni de zile. Pur si simplu am facut limba rusa cu un invatator si un preot. O stiam, dar nu perfect. O limba rusa imperfecta, dar ma intelegeam cu oamenii.
( text preluat de pe internet )
