Era după ora 18, într-o zi de ianuarie, fără zăpadă.
Venind obosit de la servici, m-am culcat ceva mai devreme. Copii mei, Cosmina şi
Maria, erau încă afară la joacă. Am adormit cu mâna dreaptă sub cap și pe obraz
mi-au rămas imprimate câteva dungi roșii de la bluza de pijama. Aș fi vrut să
mai dorm încă puțin, dar Cosmina a intrat in camera unde dormeam și s-a așezat
pe marginea patului. M-am întors
cu fața către ea.
-
Unde
ai fost, Cosmina?
-
Afară
la joacă, cu copii.
-
Te-ai
jucat prin noroi, iar ?
-
Da
... , spuse Cosmina lăsând capul în jos.
Am certat-o puțin, dar ea a motivat că mămica e
de vină, pentru că a trimis-o să se joace afară. Discuția părea încheiată, dar a urmat un alt
dialog între noi:
-
Ce ai
pe obraz? întrebă Cosmina, văzând obrazul meu, cel cu dungi roșii.
-
M-a
bătut cineva.
-
Cine
te-a bătut ?
-
Un
nene de pe drum ...
Compătimindu-mă, ochii copilului meu străluceau de ciudă împotriva acelui
nene rău. Dar parcă tot nu-i venea să creadă.
-
Chiar
e adevărat ce spui tu, tăticule?
- Nu.
-
Atunci
ce ai?
-
Am început
să îmbătrânesc.
-
Atunci
de ce nu ai urme şi pe celălalt obraz?
-
Pentru
că am început să îmbătrânesc cu partea dreaptă, am răspuns eu cât mai convingător
posibil.
Cosmina a oftat prelung și mi-a zis cu părere de rău:
-
Tu îmbătrânești
și te faci urât şi eu sunt încă mică …
-
Ce să
fac tată, dacă mi-a trecut vremea.
-
Da,
dar eu și Maria suntem mici și doar în clasa a II-a ... ( Nu pot descrie tristețea
de pe fața copilului meu.) Și de acum tu trebuie să ieși la pensie, iar noi nu am
crescut îndeajuns de mari.
-
Fiecare
om are un sfârșit ...
-
Eu nu
vreau să mă sfârșesc niciodată!
-
Așa
îmi doresc și eu, dar nu se poate.
După ce a stat și s-a gândit puțin, Cosmina revine:
-
Și
după ce vei ieși la pensie o să îmbătrânești și mai tare, … și pe urmă ….
Cosmina știa ce ar fi urmat să-mi spună. Dar nu a mai zis nimic, probabil ca
să nu mă supere prea tare. Am rugat-o să continuăm discuția, dar nu a mai vrut.
-
Du-te
și te joacă, i-am zis eu impresionat de grijile ei. Copilul meu însă nu mai avea nici un chef de
joacă. Stătea și mă privea în tăcere.
Între timp, dungile de pe fața mea au dispărut și Cosmina, zâmbind ștrengărește,
mi-a zis:
- Tăticule, tu m-ai păcălit !