Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

joi, 1 octombrie 2009

Mic tratat asupra iubirii






Iubirea e suavă, delicată, sinceră, anacronică, platonică, idealistă; dragostea este focoasă, fierbinte, oarbă, tiranică, se face şi cu de-a sila, fiind prin excelenţă materialistă; amorul este turbat, liber, pribeag, total, sănătos dar şi păcătos.
Iubirea-i pe lacrimi, cuminte şi pe jurăminte, făcând parte din lucrurile zise ,, sfinte “; dragostea-i pe viaţă şi pe moarte, pârjolitoare, fără minte, că dorul nu ştie carte, şi dacă-ar şti, mai rău s-ar perpeli; amorul e pe furate ( dar şi pe săturate ) el ţine seamă de senzaţii, ferindu-se de complicaţii, el e ,, cu minte “ că altfel nu se poate pe lume cu atâtea principii şi vieţuitoare imaculate!
Iubirea-i cam numai a fiinţei iubite, dragostea e mai pe din doi, în vreme ce amorul nici el nu ştie al cui e…
Jurământul iubirii poate fi trădat; jurământul amorului nu există; în dragoste s-ar putea vorbi totuşi de un juramânt, dar el nu e niciodată trădat ori încălcat, el moare prin simplă epuizare!
Cu iubirea te mai poţi juca, că ea se rezolvă între patru ochi, fără martori, şi, la o adică-i mai închizi, mai laşi tu, mai dă ea, dar cu dragostea nu-i de glumit, că asta se consumă între patru pereţi care au nişte urechi şi nişte ochi ceva de speriat; amorul, în schimb, e mai tolerant, fiind mai ca lumea, dragul de el, nu ţine seama de condiţii, dar nu pentru că ar fi mai puţin exigent, ci pentru că-i foc de inteligent.
Din infernul iubirii ieşi purificat, lecuit; din capcanele dragostei pînă-n măduva măduvii otrăvit; din deliciile amorului tuns, ras şi bărbierit, dacă vă convine, dacă nu , lăsaţi-vă de gângurit! …
Îndrăgostitul se salvează prin călugărire, iubitul prin însurătoare, iar amantul prin spălatul putinii cu coada între picioare.
- text gasit intr-un vechi almanah Ateneu -