Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

miercuri, 28 octombrie 2009

Părerea mea israeliano-palestiniană


,, Există o realitate care macină constant relaţia dintre israelieni şi palestinieni: hărţuirea populaţiei civile. Toţi liderii politici fac caz de caporalul capturat de Hamas. Nimeni însă nu scoate o vorbă de miile de civili palestinieni din închisorile israeliene, mulţi fiind femei şi copii. Ca pe vremurile naziştilor în Germania sau stalinismului în România, dispariţia unui cetăţean palestinian şi închiderea lui fără proces în temniţele israeliene este o realitate curentă în Palestina de astăzi.”


Poporul palestinian este cel care plăteşte păcatele contra evreilor înfăptuite, în cel de-al II- lea război mondial, de nazişti dar şi de guvernele statelor europene aservite acestora, continuate în zilele noastre, de autoritarismul american şi al elitelor financiar-politice evreieşti de pretutindeni. Asistăm, fără a putea ajuta, la alienarea spirituală şi materială a unui întreg popor: poporul palestinian.
Mi-aş putea răspunde că este doar una dintre marile nedreptăţi ale istoriei cum sunt cele contra kurzilor, tibetanilor, etc. Din păcate este cu mult mai mult. Urmaşii supravieţuitorilor holocaustului european nu au învăţat nimic bun din trecutul lor de popor oprimat. Israelienii nu înţeleg că ceea ce fac ei acum populaţiei palestiniene, îngrădindu-i cu uriaşe ziduri de beton, este tocmai ceea ce le-ar fi făcut şi naziştii dacă nu ar fi găsit soluţia finală: exterminarea prin gazare în lagărele de concentrare.
Amintirea revoltei din cartierul evreiesc din Varşovia şi din multe alte ghetouri evreieşti a fost ştearsă. Pentru cei care au uitat:
În Varşovia a existat cel mai mare ghetou evreiesc înfiinţat de Germania nazistă în timpul celui de-al doilea război mondial. Între 1941 şi 1943, foametea, bolile şi deportările în lagăre de concentrare şi de exterminare au redus populaţia ghetoului de la aproximativ 450.000 la doar 70.000. În 1943 ghetoul din Varşovia a fost scena unei revoltei, prima rebeliune urbană în masă împotriva ocupaţiei naziste a Poloniei.
Tortura psihică şi fizică suportată de evreii de atunci, se repetă acum asupra palestinienilor, care sunt puşi în situaţia de a supravieţui artificial într-un teritoriu strâmt, doar cu ajutor extern, din partea unor state arabe bogate, fie a celor europene sau a americanilor. Palestinienii sunt un popor întreg ţinut în puşcărie, într-un ghetou imens. Revolta lor din Fâşia Gaza este la fel de legitimă ca şi cea a evreilor din ghetoul din Varşovia. Noi europenii poate ne-am învăţat lecţia ( deşi episodul bosniac o infirmă ) pe când israelienii nu cred că işi amintesc de evreii care au murit doar pentru că erau evrei. Înclin uneori să cred că au murit cei mai buni şi au rămas doar urmaşii celor răi.
Cum să înveţe copii palestinieni altceva decât ura când ei nu mai au nimic al lor: pământ, cer şi istorie. Ce activităţi economice şi culturale pot ei desfăşura într-un teren minat, strict delimitat, trăind cu bani şi ajutoare oferite chiar de cei care le sunt duşmani nedeclaraţi: ONU, UE şi SUA.
Pentru cei care vor să ştie:
Fâşia Gaza, situată la sud-vest de Israel şi având graniţă cu Egiptul, este o regiune de coastă. Are o suprafaţă de 362 de kilometri pătraţi şi este lipsită de resurse naturale. În acest teritoriu trăiesc 1,5 milioane de palestinieni. Majoritatea sunt musulmani dar între ei sunt şi creştini.
Cei mai mulţi sunt refugiaţi sau descendenţi ai acestora care au venit în Fâşia Gaza după ce au plecat sau au fost izgoniţi din casele lor în timpul războiului dintre israelieni şi arabi din 1948. Jumătate din populaţie trăieşte sub pragul sărăciei şi cel puţin 45 la sută dintre cei apţi de muncă sunt şomeri.
Situaţia economică şi umanitară s-a degradat serios din iunie 2007, când Hamas a preluat controlul asupra teritoriului. Israelul a impus sancţiuni şi a desfăşurat frecvent atacuri, în replică la rachetele lansate din Gaza asupra localităţilor israeliene limitrofe.
Palestinienii nu sunt mai răi, mai proşti sau mai inadaptaţi decât noi ceilalţi, ei sunt pur şi simplu exterminaţi încetul cu încetul, sunt un popor de refugiaţi, un popor înnebunit, aproape de anihilare, un popor mereu asediat, învins şi fără viitor.
Deşi utopic, datorită conjuncturii politice, pe evrei i-aş fi visat coexistând cu palestinienii, ca cetăţeni egali, într-un stat pacifist, asemeni Japoniei actuale. Trecând însă de la Zidul Plângerii la Zidul Segregării, israelienii demonstrează că nu-şi merită moştenirea eroică a evreilor martiri din anii holocaustului şi din toate timpuri şi că israelianul de astăzi nu mai are nimic comun cu evreul de demult.
Zidul chinezesc, zidul german, zidul cipriot sunt trei construcţii ale Terrei al căror scop a fost acela de a-i pacifica pe cetăţenii separaţi şi de a le proteja interesele economice. Ele au fost trimise din fericire la „lada de gunoi a Istoriei”... Urmează însă zidul israelian, zidul dintre SUA şi Mexic şi cine va mai avea curajul să le arunce şi pe acestea la gunoi?