Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

luni, 9 noiembrie 2009

Înger vagabond




Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,

Noi n-am avut alt soare decît Umilinţa;

Dar pînă cînd, înger vagabond, pînă cînd

Trupul acesta gol şi flămînd?


Ne-am răsturnat oasele pe lespezile bisericilor,

Prin păduri la marginea oraşelor,

Nimeni nu ne-a primit niciodată,

Nimeni, nimeni...

Cu fiecare îndărătnicie murim

Şi rana mîinilor caută pîinea aruncată.


Marii judecători ne-au închis

Stăruind în ceaţa legilor lor;

Pe frunţile noastre galbene au scris:

"Vagabonzi, hoţi, nebuni. Lepădaţii noroadelor.

Casa lor e temniţa. Puneţi lacăte bune fiarelor."


Odată-poate cu înfriguratele zori vom sîngera

Şi spînzurătorile ne vor ridica la cer.

Dar lasă, Dimitrie Stelaru, mai lasă!

Într-o zi vom avea şi noi sărbătoare-

Vom avea pîine, pîine

Şi-un kilogram de izmă pe masă.
Publicat de la
Etichete: