Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

miercuri, 28 aprilie 2010

RUGĂCIUNEA PĂCĂTOSULUI






Doamne Dumnezeul meu
Fă din mine robul Tău,
Fă din mine cruce dreaptă
Luminează a mea soartă.

Doamne Dumnezeul meu
Ia din mine tot ce-i rău,
Lasă-mi în trup luminat
Inima pentru închinat.

Doamne Dumnezeul meu
Dă-mi putere să fiu eu,
Om plecat spre rugăciune
Iubitor în al Tău nume.

Doamne Dumnezeul meu
Ochii şi sufletul meu,
inima şi mintea mea
Leago la icoana Ta.

Doamne Dumnezeul meu
Da-mi vietii a Ta carare,
Si in mina o luminare
Din lumina Slavei Tale.

Doamne Dumnezeul meu
Lacrima îndurării Tale,
Cadă peste a mele fapte
Căci nevrednic sunt în toate.

Doamne Dumnezeul meu
Sufletul şi gândul meu,
Inima şi viaţa mea
Fie-n veci de veci a Ta.

Doamne sufletul din mine
Strigă veşnic către Tine,
Iară inima prin vine
Simte: Domnul iată vine!

Doamne Dumnezeul meu
Lăudat fie Numele Tău,
Amin!