Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

joi, 6 septembrie 2012

Mândria de a fi oneştean



Înainte de 1989, Oneştiul era numit oraşul fără trecut, oraşul fără arhive. Totuşi există câteva repere din trecutul satului, comunei şi oraşului Oneşti, pentru care trebuie să fim mândri. Sunt evenimente deosebite, cu oameni deosebiţi, care au început la Oneşti:

În 1433 se naşte la Borzeşti, cel mai de seamă domnitor al Moldovei, Ştefan cel Mare şi Sfânt ( 1457-1504 ), care va construi aici, între anii 1493-1494, o frumoasă biserică cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Biserica este fără turle şi are 26 m lungime şi 10 m lăţime. 

În 1843 familia Aslan începe construcţia bisericii Sf. Nicolae din Oneşti. Catapeteasma bisericii va fi pictată de cunoscutul pictor Gh. Tattarescu (1820-1894), aceasta fiind prima sa lucrare de amploare.

Între anii 1881-1885 se realizează calea ferată Adjud – Tg Ocna, prilej cu care este construit la Oneşti podul peste Trotuş, de către renumitul inginer Anghel Saligny (1854-1925). « Podul Alb » din Oneşti este primul pod metalic dublu (feroviar şi rutier ) construit în Romania. Dimensiunile podului sunt: 150 m lungime şi 12,5 m latime.

La 25 decembrie 1917 este inaugurată la Oneşti prima Casă Naţională ( un precursor al Caselor de Cultură actuale ) din Regatul României, parte a unui fenomen cultural-social, adresat mediului rural, care va impulsiona întreaga ţară. Conducătorii acestei instituţii de cultură şi educaţie naţională au fost preşedintele fondator col. Ion Manolescu şi preşedintele cultural ( un adevărat apostol ), marele matematician Gheorghe Ţiţeica. Casa Naţională de la Oneşti  « un templu pentru primenirea vieţii rurale, menit să lucreze la formarea oamenilor de nădejde » era o construcţie din lemn care avea o sală de sfaturi şi teatru ( cinematograf ), o sală de bibliotecă şi citit, baie, un pavilion de horă, popice, aparate de gimnastică şi diferite jocuri pentru adulţi şi copii.

Pe 12 noiembrie 1961 se naşte la Oneşti, prima mare gimnastă a Romaniei, Nadia Comăneci, supranumită Zeiţa Olimpiadei de la Montreal – Canada ( din 1976 ), unde a primit şapte note de 10 şi a câştigat aurul la individual compus, paralele şi bârnă.


Din anul 1968, sosiţi de pretutindeni pentru a lucra pe Platforma Petrochimică Borzeşti, locuitorii noului municipiu Oneşti încep să se simtă «oneşteni » cu adevărat. În acea perioadă Oneştiul era oraşul cu cel mai mare număr de intelectuali, la mia de locuitori, din ţară. Dintre aceşti intelectuali s-au evidenţiat în timp, până în prezent, oameni care fac cinste oraşului nostru.
De anul acesta, la împlinirea a 44 ani de când oneştenii aparţin Oneştiului şi 23 ani de la Revoluţia din 1989, cred că locuitorii oraşului nostru sunt pregătiţi să facă, din nou, lucruri mari prin oamenii săi deosebiţi. Începutul a fost făcut deja graţie simţului civic al oneştenilor, care au ales un nou primar şi un nou consiliu local. Restul stă în puterea noastră să facem şi la nevoie, cu mândria noastră de oneşteni, să impunem aleşilor noştri să se facă.