Mircea Eliade –Arta de a muri

,, Trăim atâta mizerie, experimentăm cu toţii atâta laşitate şi abdicări ( un om cu adevărat cinstit, în sensul clasic al cuvântului, ar trebui în zilele noastre ori să asasineze, ori să se sinucidă: refuzând prin acest gest de curaj să ia parte la contemporaneitate ); ne vedem siliţi în fiecare zi să asistăm la atâta suferinţă nedreaptă; înţelegem în fiecare zi că suntem neputincioşi să alinăm suferinţele acestea, ca orice am face suntem şi rămânem neputincioşi- încât ajungem fiecare să realizăm condiţia tragică a existenţei noastre sociale. ( … )
Există astăzi în lume o suferinţă meschină, cotidiană, inferioară; o suferinţă biologică, nu una umană şi spirituală. Tragismul acesta de fiecare zi pe care îl trăim cu toţii nici nu ne ajută, cel puţin, să ne adâncim sufletul nostru, să-l conducem spre mântuire. Noi suntem ursiţi să înţelegem neputinţa nostră umană, limita voinţei noastre, nedreptatea predestinată acestei Lumi – auzind cum alţii au miliarde, iar alţii mor de foame, asistând cum cele mai curajoase porniri sunt înecate în ticăloşia sfârşiturilor, ştiind cum totul se cumpără, totul se vinde. Este o aşteptare tristă pretutindeni în lume. O aşteptare a întregii vieţi colective, neliniştită, chinuită. Ce miracol va putea sparge zidul de noroi care ne sufocă? Începi să disperezi chiar la posibilitatea acestui miracol … ,,

Iar dacă miracolele nu mai sunt posibile, atunci rămân definitive doar neroziile … NEROZIILE UNUI PROVINCIAL :

vineri, 13 ianuarie 2012

Povestea ,, Batranului Gheorghe „




Oneștiul este un oraș mic unde aproape toți locuitorii săi s-au văzut măcar o dată sau cum am spune noi românii, se știu „din vedere”. Iar pe străzile lui, până acum câteva luni, a pribegit un om, numit de unii „bătrânul Gheorghe”. Acesta era văzut deseori, stând in genunchi, pe cimentul rece al bordurilor, rugându-se cu glas tare si ținând in mâini, o cruce mică de lemn. Unii l-au considerat un simplu cerșetor, alții l-au judecat aspru pentru rugăciunea făcută public și pentru că accepta banii trecătorilor, însă câțiva au ajuns să-l iubească ca pe un părinte.
Acest bătrân s-a stins din viață acum mai bine de 40 de zile, însă amintirea lui, cred, va rămâne în mintea multora dintre noi, care doar l-am văzut sau care chiar l-am cunoscut. El, chiar dacă se expunea privirii și judecății noastre, era o prezență discretă ce părea că dispare în rândurile cărților după care se ruga. Lângă el, totul părea de o liniște deplină.

Nebun pentru Hristos !
În urmă cu câțiva ani, un ieroschimonah care-l cunoscuse pe bătrân a zis mai multor oneșteni: „De-l vedeți pe stradă citind rugăciuni, să nu-l judecați că e „nebun” pentru Hristos.” Datorită acestor îndemnuri, mai multe persoane și-au îndreptat privirea către el, l-au cunoscut și l-au ajutat. Bătrânul Gheorghe, în pofida celor care-l acuzau pentru banii pe care îi primea, ducea o viață foarte modestă într-o casă cu două cămăruțe, in satul Bălăneasa.
Anul trecut, cand l-am întâlnit pe o străduță, fiind parcă trist și cu privirea pierdută, i-am oferit ceva de mâncare și un bidon de ulei. Niciodată nu am mai văzut un om care să se bucure atât de mult pentru uleiul oferit. Dintr-odată, i s-a înseninat fața și mi-a zis: „Eu am acasă o candelă unde torn ulei luat de la Sfânta Parascheva. Și mereu îl înmulțesc pe acela turnând peste el alt ulei. Eu am acasă frumusețe mare!”

Frumusețea simplității
Trecând timpul și comunicând cu el de fiecare dată când îl vedeam, am ajuns să îl vizitez și acasă, unde am putut vedea și acea „frumusețe mare”. Camera unde stătea el era plină de icoane iar pereții erau afumați de la lumina candelei ce zeci de ani a ars neîncetat. Însă la fel de uimitoare era și curățenia care mă întâmpina de fiecare dată. Întâlnirea cu el se desfășura într-un mod nefiresc pentru niște mireni: bătrânul începea să rostească din memorie zeci de rugăciuni și capitole întregi din Biblie, ce parcă de fiecare dată, erau ancorate în contextul vizitei.
De pildă, când împreună cu câteva persoane de bună credință am fost să-l vedem la spital, acesta ne-a spus tot capitolul unde se aflau aceste versete: „Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; (Matei 25, 35-36). Apoi, altă dată, când se afla acasă ne-a zis: „ Iisus le-a zis: Mâncarea Mea este să fac voia Celui ce M-a trimis pe Mine şi să săvârşesc lucrul Lui. Nu ziceţi voi că mai sunt patru luni şi vine secerişul? Iată zic vouă: Ridicaţi ochii voştri şi priviţi holdele că sunt albe pentru seceriş. Iar cel ce seceră primeşte plată şi adună roade spre viaţa veşnică, ca să se bucure împreună şi cel ce seamănă şi cel ce seceră”. (Ioan 4, 34-36) Și toate aceste capitole, repet, le recita din mintea sa.

„Uite, Gheorghe, aici a stat Hristos!”
De asemenea, îmi amintesc cu plăcere de o întâmplare mărturisită de bătrân: Plouase foarte mult și cum pârâul din apropiere ieșise din matcă, le-a ajuns până în curte și urma să îi inunde casa.
Iar bătrânul aflându-se înăuntru cu soția sa și rugându-se împreună, după ce nu au mai auzit susurul apei din jurul casei, s-au ridicat de la rugăciune iar ea, uitându-se spre pat, văzu o adâncitură în saltea și zise: „Uite, Gheorghe, aici a stat Hristos!”
Bătrânul nu a avut copii, iar soția lui s-a dus la Domnul cu 13 ani în urmă, și el, rămânând singur, s-a retras în rugăciune. Însă, din imboldul iubirii nebune pentru Hristos, acesta stătea în văzul tuturor, rostindu-și rugăciunile și mărturisind, prin însăși prezența sa, datoria fiecăruia de a se ruga. Dar, acum câteva luni, o mașină l-a lovit, lăsându-l imobilizat pe stradă și șoferul neoprind să vadă ce i s-a înâmplat, bătrânul nu a beneficiat de primul ajutor. Ulterior, câteva persoane s-au îngrijit de starea lui și după câtva timp s-a pus din nou pe picioare, reușind performanța - aș spune-, de a merge singur la Iași, pe 14 octombrie, pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva.

Suferință , dragoste și bucurie !
Totuși vârsta și boala, cangrena de la picior și lovitura de la cap suferită în accidentul de mașină i-au slăbit puterile și, la rugămintea acestuia, o tânără mamă a cercetat mai multe centre pentru bătrâni, găsindu-i, în final, un loc la Centrul de Bătrâni de la Sascut unde a putut beneficia de asistență zilnică. Însă, așa cum mărturisește personalul acelui centru, tot timpul cât a stat acolo s-a rugat și a păstrat tăcerea. Iar la nici o lună de la instalarea lui, într-o noapte, pe când era nefiresc de vesel pentru felul lui de a fi și după ce a discutat cu mai multe persoane, acesta a plecat la ceruri.
La înmormântarea bătrânului, însăși preotul din sat a împărtășit celor prezenți experiența lui cu acest om. În urmă cu câțiva ani, pe când era seminarist la Roman în clasa a 9-a, acesta l-a întâlnit pe bătrânul Gheorghe pe stradă și îi dădu 5 Ron ca să se roage pentru el fiindcă urma să aibă teză la Limba Română. Și, după cum părintele mărturisește, rugăciunile bătrânului au fost primite că, deși nu era foarte pregătit, a luat o notă mare. Apoi, tot acesta, fiind și cel care l-a spovedit în Postul Paștelui, a relatat că bătrânul n-a făcut rău la nimeni, că și-a adus darul lui la biserică, că nu a furat de la nimeni și că banii pe care i-a primit l-au ajutat să-și ducă traiul de pe o zi pe alta.

Bătrânul Gheorghe a fost un om simplu, cu virtuți și cu păcate ca orice om, însă a fost un om cald, a cărui dragoste te inunda atunci când îl ascultai și a fost, într-adevăr, un rugător al lui Dumnezeu.

Dumnezeu să-l așeze în corturile drepților pe acest necunoscut al lumii, cu siguranță binecunoscut de Tatăl Ceresc!

Diana G. – ziarul ora 25 – 30.12.2011